Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
31 octombrie 2025

Pe 1 noiembrie are loc cel mai amplu eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație:
Finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025 (P)
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, are loc la Palatul ASE din București, Piata Romana 6, finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025. Noutatea acestei ediții este că elevii vor expune proiectele lor pentru public pe durata întregii zile, oferind vizitatorilor ocazia să descopere inovațiile lor în mod direct.
Concursul este organizat de Asociația ,,Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC), fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București, în parteneriat cu Colegiul Național ,,Sf. Sava” din București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program, alături de care contribuie și compania SAP România si EdAstra Tech.
Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul Nextlab.tech.
Nextlab.tech este cel mai mare concurs de robotică din România și este înregistrat în calendarul Ministerului Educației și Cercetării.
La acest eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație sunt așteptați sute de tineri din întreaga țară care își vor prezenta creațiile în cadrul probelor de Robotică Creativă, Robotică Sustenabilă și Verde, Line Follower și Labirint.
Participanții vor avea în continuare ocazia să își testeze roboții și să participe la sesiuni de jurizare organizate de specialiști din domeniul IT și educațional. Punctajele vor fi anunțate la finalul zilei, iar festivitatea de premiere se va desfășura a doua zi în format hibrid.
Vizitatorii sunt bineveniți să participe și să exploreze lumea fascinantă a roboticii educaționale.
Agenda finalei Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025
Data: 1 – 2 noiembrie 2025
Locația: Academia de Studii Economice din București (ASE) – Piața Romană 6, et. 3-4, București 010552
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025
8:00 –9:00 – Acces invitați și participanți / Deschiderea înscrierilor
9:00 – 9:30 – Festivitatea de deschidere (în AMFITEATRU I din clădirea Ion N Angelescu ASE)
9:30 – 10:00 – Pregătirea proiectelor pentru prezentare în zonele alocate de organizatori
10:00 – 13:00 – Jurizarea proiectelor (program specific în funcție de probă)
13:00 – 13:30 – Pauză de masă
13:30 – 17:00 – Jurizarea proiectelor (program specific în funcție de probă)
17:15 – Termen limită pentru depunerea contestațiilor

18:00 – Afișarea rezultatelor parțiale (la probele concursului)
18:00 – 18:45 – Organizarea și desfășurarea probelor de baraj
Duminică, 2 noiembrie 2025
10:00 – Afișarea rezultatelor finale pe site-ul oficial al concursului:
12:00 – Premierea participanților în format hibrid.
Vă așteptăm să fiți alături de tinerii inovatori care modelează viitorul roboticii în România!

Strategia culturală a județului Bihor, în transparență decizională

Proiectul de hotărâre privind

Strategia culturală a județului Bihor, în transparență decizională

Vineri, 15 octombrie 2021, a fost publicat în transparență decizională proiectul de hotărâre privind aprobarea Strategiei culturale a județului Bihor pentru perioada 2021-2027.

În baza unui acord de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Bihor și Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (I.N.C.F.C.), a fost realizat un studiu de consum cultural la nivelul județului Bihor și a fost actualizat proiectul de strategie culturală pentru perioada menționată anterior.
Astfel, I.N.C.F.C. a analizat documentele strategice existente și infrastructura culturală, dar și managementul și capacitățile instituționale ale entităților din subordinea C.J. Bihor. Au fost analizate, de asemenea, impactul inițiativelor private, bugetele alocate și resursa umană specializată. În final, acestea au condus la un raport final de cercetare și la direcții strategice de acțiune, cu recomandări pentru autorități și instituții.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a programat întâlniri cu managerii instituțiilor de cultură pentru a se consulta în legătură cu strategia propusă.
Documentul poate fi consultat la avizier, la Compartimentul Juridic, precum și pe website-ul propriu, www.cjbihor.ro, la secțiunea Informații publice/ Transparență/ Transparență decizională.
Cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectele de acte normative la adresa de e-mail registratura@cjbihor.ro sau la sediul Consiliului Judeţean Bihor, în termen de 10 (zece) zile de la data publicării acestuia pe website-ul Consiliului Judeţean Bihor.
Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (I.N.C.F.C.), instituție publică de cultură de importanță națională în subordinea Ministerului Culturii, este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional cultură. Prin toate activitățile desfășurate Institutul susține și legitimează dezvoltarea domeniului cultural în România. Scopul acestei instituții este de a colecta și a disemina date statistice pentru fundamentarea proiectelor, dar și pentru a sprijini evoluția profesională în instituțiile publice de cultură din țară.

Trimite email
miercuri, 5 noiembrie 2025, 21:51:44 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Invitație BestMusic

Concert Phoenix la Hard Rock Cafe, București,
miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 21.00...