Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Tatuajele și ținutele provocatoare

A.S.M.O. organizează, on-line, noi dezbateri pentru tineri

Tatuajele și ținutele provocatoare

Asociația Studenților Mediciniști din Oradea (A.S.M.O.) va fi gazda unei noi dezbateri online pe teme de mare interes pentru tineri: tatuajele și ținutele provocatoare.

Webinarul, care face parte din seria de activități dedicate „Zilelor SCORP" (Departamentul pentru Drepturile Omului și Pace din cadrul organizației studenților mediciniști) poartă titulul: „De ce judecăm persoanele cu tatuaje și îmbrăcate provocator"?
Președintele A.S.M.O., Yasmina-Aicha Bouit, spune că: „Scopul acestui seminar este acela de a înțelege, din punct de vedere psihologic, de ce judecăm persoanele care s-au tatuat sau pe acelea care abordează ținute mai îndrăznețe și ce putem face pentru a normaliza reacția societății față de acești oameni, în ultimă instanță, pentru a înceta să-i discriminăm".
La eveniment va lua parte și un psiholog, rolul său fiind acela de a prezenta mecanismele de gândire care ne fac să-i condamnăm pe cei tatuați sau pe aceia care abordează ținute excentrice. „Desigur, specialistul va răspunde eventualelor întrebări puse de participanți", precizează președintele A.S.M.O.
Conferința este deschisă publicului.
Dată limită de înscriere este 23 noiembrie, ora 20.00.
Discuțiile vor avea loc pe platforma ZOOM, în 24 noiembrie 2021, de la ora 20.00.
Cei care doresc să ia parte la seminarul online trebuie să completeze următorul formular de înscriere:
https://forms.gle/EHi6Sgp8VpJyFNNo7
Ca de fiecare dată, organizatorii precizează că datele cu caracter personal, vehiculate cu prilejul participării la evenimentele A.S.M.O., pot fi utilizate doar în scopuri stric profesionale, în cadrul acestui proiect.

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 07:01:15 Ora de vară a Europei de Est