Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Declaraţie de presă a ministrului Sorin Mihai Cîmpeanu privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar

Miercuri, 24 noiembrie,

Declaraţie de presă a ministrului Sorin Mihai Cîmpeanu privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar

„Școlile și grădinițele pot trece în sistem față în față prin decizie proprie, încă din ziua imediat următoare scăderii ratei de incidență sub 3‰, prin hotărârea Consiliului de Administrație al unității de învățământ, cu informarea I.S.J./I.S.M.B.

În acest sens, începând de astăzi, 24 noiembrie, Ministerul Educației publică zilnic, pe site, rata de incidență pentru fiecare localitate în parte. Conform Ordinului comun M.E.-M.S. nr. 5.338/2021, cu modificările și completările ulterioare, trecerea de la sistemul online la cel cu prezență fizică nu mai este condiționată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni.
Ziua de vineri a rămas ca zi de referință doar pentru rata de vaccinare a personalului din învățământ, criteriu valabil pentru localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3‰. 
Totodată, fac din nou apel la respectarea tuturor regulilor de protecție sanitară în școli și grădinițe".
Sorin Mihai Cîmpeanu,
ministrul Educației
 
Felicitări, domnule ministru!
În sfârșit, un ministru căruia îi pasă de copii, elevi și de dascăli, care se luptă pentru învățământ și școala românească!
Vă mulțumim, domnule ministru!
Cu pretuire,
Ovidiu Dan




Trimite email
joi, 13 august 2026 la 06:47:16 Ora de vară a Europei de Est