Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Oradea, în haine de sărbătoare

A fost pornit iluminatul festiv

Oradea, în haine de sărbătoare

Târgul de Crăciun și-a deschis porțile, ocazie cu care primarul Florin Birta, alături de mai mulți copii, a aprins luminile de sărbători.

Orădenii s-au adunat în număr mare să asiste lângă bradul de Crăciun din Piața Unirii la aprinderea luminilor de sărbători. Târgul de Crăciun se va desfășura în perioada 3 decembrie - 2 ianuarie, în timp ce iluminatul festiv va înfrumuseța orașul până la Bobotează.
Iluminatul este realizat, anul acesta, în zona centrală, respectiv în Piața Unirii, str. Vasile Alecsandri, Podul Sfântul Ladislau, str. Libertății, str. Iosif Vulcan și str. Republicii. Decorațiunile sunt asigurate de MK Illumination, iar montajul de către ADLO, care se ocupă și de iluminatul public.  
Imediat după aprinderea luminilor, cei prezenți s-au putut bucura de un frumos program de colinde susținut de corul Școlii de Arte „Francisc Hubic", Oradea, realizat în colaborare cu Centrul de Cultură al Județului Bihor, dar și de sosirea lui Moș Crăciun.
Copiii se vor putea întâlni cu Moșul în fiecare weekend, după următorul program:
Sâmbătă, 4 decembrie: 18.00-20.00
Duminică, 5 decembrie: 18.00-20.00
Sâmbătă, 11 decembrie: 18.00-20.00
Duminică, 12 decembrie: 18.00-20.00
Sâmbătă, 18 decembrie: 18.00-20.00
Duminică, 19 decembrie: 18.00-20.00
Pe toată durata Târgului, vizitatorii vor putea trăi din nou magia Sărbătorilor de iarnă. Căsuțe cu bunătăți, dulciuri ca-n copilărie, decorațiuni și cele mai frumoase cadouri de Crăciun se vor așeza cuminți în jurul bradului din Piața Unirii, sub mii de luminițe fermecate.
Totodată, în perioada 16 - 22 decembrie, Oradea redevine #OrașulFaptelorBune. Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei, construiesc orașul care dăruiește.
Șapta zile și șapte nopți, Radio ZU va transmite LIVE din Piața Unirii. Nouă dintre DJ-ii Radio ZU, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Emma Ștefan, Tea Teodorescu, Adi Mihăilă „The Hitman", Raluca Benavides, Răzvan Popescu, Cuza și Vlad Drăgulin vor locui timp de o săptămână, 24 din 24 de ore, în Casa Radio ZU, o casă de sticlă, special construită în Piața Unirii.
Accesul la eveniment se poate face prin cele trei porți de acces, pe baza certificatului verde. (B.P.)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 18:18:12 Ora standard a Europei de Est