Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Mobilitatea C2 Erasmus+ ,,European History” din cadrul proiectului ,,European citizenship - cultural, historical, economic, lingual, and political dimensions”

Grecia - Salonic - 29 noiembrie - 3 decembrie

Mobilitatea C2 Erasmus+ ,,European History” din cadrul proiectului ,,European citizenship - cultural, historical, economic, lingual, and political dimensions”

Colegiul Național ,,Iosif Vulcan" Oradea a fost reprezentat de șase elevi din clasele a VIII-a B: Iris Iepure, Sebastian Ciavoi, Vlad Tanc, Tudor Șaitoș, Luca Mihincău și XI-a A Alexia Dache și doi profesori, Estera Chelariu - coordonator proiect și Dana Mihincău - membru echipa proiect, în perioada 29.11- 4.11 2021, în Salonic, Grecia la mobilitatea din cadrul proiectului Erasmus+ ,,European History'' Citizenship - Cultural, Historical, Economic, Lingual, And Political Dimensions".

Pentru desfășurarea activităților au fost realizate echipe mixte formate din elevi din țările participante: Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Germania și România.
1.Sebastian Ciavoi (clasa a VIII-a B) s-a ocupat de istoria Jocurilor Olimpice în România și de pregătirea recuzitei pentru simularea unor probe sportive.
2.Luca Mihai Mihincău (clasa a VIII-a B) a prezentat personaje din mitologia și folclorul românesc, a creat recuzite pentru punerea în scenă a unei piese de teatru.
 3.Iepure Iris-Maria (clasa a VIII-a B) a realizat colaje cu arta și arhitectura românească.
 4.Alexia Elena Dache (clasa a XI-a A) a pregătit o dezbatere privind drepturile copiilor.
5.Vlad Tanc (clasa a VIII-a B) a analizat din punct de vedere științific  o chestiune stringentă, pandemia Covid - 19.
 6.Șaitos Tudor (clasa a VIII-a B) a realizat un dicționar de termeni împrumutați din greacă și latină în șapte limbi.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:54:38 Ora de vară a Europei de Est