Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Junior Achievement România și Meta încheie prima ediție a proiectului Build-up Your Future

16 elevi de la mai multe licee din țară au participat la sesiuni săptămânale de mentorat

Junior Achievement România și Meta încheie prima ediție a proiectului Build-up Your Future

*16 elevi de la mai multe licee din țară, înscriși la proiectul Build-up Your Future, au participat la sesiuni săptămânale de mentorat derulate cu sprijinul a 15 voluntari din partea companiei Meta (Facebook).

*Proiectul Build-up Your Future, derulat de Junior Achievement în colaborare cu Meta, este special conceput pentru a-i sprijini pe tineri să-și dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare succesului în carieră
Junior Achievement (J.A.) România și Meta au derulat, în perioada iulie-decembrie 2021, prima ediție a proiectului de educație  pentru orientare profesională  Build-up Your Future, la care au participat 16 elevi din 13 licee[1] din țară și 15 voluntari, români și străini,  din șase orașe din Europa și Statele Unite ale Americii.
Dezvoltat ca parte a programului internațional Junior Achievement Success Skills, proiectul a inclus peste120 de sesiuni de mentorat unu la unu, pe teme privind orientarea în carieră. Asocierea mentor-elev s-a realizat pe  baza  aspirației și interesului fiecărui elev  pentru viitoarea profesie.
Pe parcursul sesiunilor de mentorat organizate on-line, consultanții voluntari i-au ajutat pe elevi să descopere informații noi, să
își dezvolte  aptitudini și abilități necesare orientării în carieră și pregătirii pentru locul de muncă,  să
 identifice  sau  să  își  cultive  interesele  personale și profesionale și să exploreze diferite oportunități de internship și carieră. Sesiunile de mentorat au fost desfășurate în limba română sau engleză, în funcție de opțiunea elevilor implicați.
Proiectul le-a oferit elevilor posibilitatea de a câștiga încredere în forțele proprii și de a reflecta la viitorul lor, ajutându-I să-și contureze personalitatea și un set propriu de valori.
Cei 15 mentori din Anglia, Elveția, Statele Unite ale Americii și România au devenit modele de bună practică pentru cei 16 elevi angrenați în proiect și, prin intermediul unui context de învățare modern, le-au împărtășit liceenilor din cunoștințele  și  experiențele  lor educaționale, de viață și de carieră.
„Build-up Your Future" este o oportunitate minunată de a-i ajuta pe elevi să se pregătească pentru anii de facultate și nu numai. Mentorii au ocazia să își împărtășească abilitățile, cunoștințele și să ofere îndrumări prin intermediul unor activități cu adevărat practice, de-a lungul sesiunilor interactive cu elevii. Este o experiență plină de satisfacții, prin care poți avea o influență majoră în viața adolescenților", spune Teia Negoiță - Product Marketing manager, mentor din partea Meta, Londra
„Experiența în cadrul proiectului «Build-up Your Future» a fost importantă din mai multe perspective. În primul rând, a contribuit la dezvoltarea personală și îndrumarea în carieră a unui elev, ai cărui pași în etapele viitoare vor fi posibil influențați de discuțiile noastre. Ne-am axat des pe abilitățile necesare în afara cadrului academic, de multe ori aflând că subiectul discutat era ceva cu totul nou pentru elev. Mai mult, consider că am format și o prietenie frumoasă ca parte a acestui proiect. De asemenea, ajutând cu planificarea programului, am dobândit o experiență benefică pe partea de organizare. Am avut o colaborare facilă cu echipa Junior Achievement România, care ne-a sprijinit și ne-a oferit nenumărate resurse pentru organizarea discuțiilor", a transmis Denisse Sevastian -Software Engineer, coordonator proiect, mentor din partea Meta, Zürich, Elveția.
Elevii participanți și-au manifestat interesul și curiozitatea de a lua parte la activitățile săptămânale din proiect.
„La început, când m-am gândit să mă înscriu în proiectul de mentorat «Build-up Your Future», credeam că vor fi doar niște ore consultative pe subiecte limitate, însă, chiar și așa, am hotărât să profit de această oportunitate. Ulterior, mi-am dat seama că nu e deloc așa. Cu ocazia primei întâlniri, am avut posibilitatea să mă cunosc cu mentorul, iar pe parcurs am început să abordăm diferite teme de discuție. Nu mă așteptam ca mentorul să reușească să răspundă chiar și la cele mai complicate nelămuriri legate de viitorul meu pe plan academic și profesional. Împreună cu mentorul meu, care a fost foarte atent la nevoile și curiozitățile mele, am analizat o serie de recomandări, soluții și opțiuni pentru dezvoltarea mea ca individ. Cele zece întâlniri săptămânale, cu program flexibil, au influențat modul în care mă raportez acum la viitorul meu", a declarat Erik Szekely, elev la Liceul Tehnologic Marmația, Sighetu Marmației
Detalii despre proiect la https://www.jaromania.org/proiecte/build-up-your-future
Mihai Cornea
 
[1]Colegiul Economic Dimitrie Cantemir, Suceava; Colegiul Economic Octav Onicescu, Botoșani; Colegiul Național Gheorghe Lazăr, București; Colegiul Național Mihai Viteazul, București; Colegiul Național Mihai Viteazul, Ploiești; Colegiul Național Unirea, Târgu-Mureș; Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, Oradea; Liceul de Arte Ioan Ștefan Paulian, Drobeta-Turnu Severin; Liceul Demostene Botez, Trușești; Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu, Miroslava; Liceul Tehnologic Marmația, Sighetu Marmației; Liceul Teoretic Bogdan Vodă, Hălăucești; Liceul Teoretic Dr. Mioara Mincu, București

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 00:19:52 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00