Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
10 octombrie 2026

Laureata Premiului Nobel pentru Pace 2026, Navi Pillay

Laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace este Navi Pillay, fostă judecătoare la Curtea Penală Internațională și fost Înalt Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a primit medalia „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, notează Comitetul Nobel Norvegian, care laudă rolul „esențial al acesteia în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului”. În prezent, Navy Pillay este judecător ad-hoc la Curtea Internațională de Justiție, în procesul în care Myanmarul a fost acuzat de genocid.

Este singurul din premiile Nobel care este acordat de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel Norvegian, de la Oslo.
Anul acesta, au fost făcute 287 de nominalizări la Nobelul pentru Pace, potrivit organizatorilor.

Comitetul Nobel Norvegian subliniază contribuția semnificativă pe care Navi Pillay a avut-o la extinderea domeniului de aplicare și a impactului dreptului internațional”: „În cadrul unor procese internaționale istorice, ea a demonstrat că măsurile juridice pot contribui la prevenirea actelor de război și a violenței. Navi Pillay a contribuit, de asemenea, la consolidarea instituțiilor de drept internațional”.

Laureata la Nobel a oferit un scurt interviu pentru organizatori. Aceasta a declarat că a aflat că a primit distincția în timp ce se afla la Forumul Nuremberg, conferința internațională anuală organizată de Academia Internațională a Principiilor de la Nuremberg.

„Știu că acesta este un premiu personal, dar, în opinia mea, este un premiu pentru toate instituțiile în slujba cărora m-am aflat și pentru toți oamenii alături de care am lucrat”.

Întrebată cum va sărbători acest moment, Navy Pillay a declarat că se va dedica în continuare profesiei sale: „Nu știu de ce continui să lucrez la 85 de ani, dar iată-mă aici. Cel mai bun lucru pentru mine este să fiu aici, alături de toți delegații la această conferință internațională. Sunt multe victime și vreau să le onorez atât pe ele, cât și pe supraviețuitori”...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Elevii clasei I au sărbătorit Ziua Culturii Naționale

La Cheresig

Elevii clasei I au sărbătorit Ziua Culturii Naționale

Elevii clasei I, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Cheresig, au sărbătorit cu emoție și prețuire Ziua Culturii Naționale.

Aceasta se serbează anual în data de 15 ianuarie, cu scopul de a promova cultura și arta...
Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca Zi a Culturii Naționale întrucât reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850 - 1889).
,,Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupţi de pământ şi de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munţilor noştri şi de la melancolia mării noastre, până la cerul nopţii româneşti şi teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă", scria Mircea Eliade.
Elevii clasei I, sub îndrumarea d-nei învățătoare Colar Alina Maria, au omagiat cultura națională prin activități diverse, specific vârstei: prezentări despre viața și opera marelui poet Mihai Eminescu, recitări, colaje, desene, fișe de lucru. O mai mare atenție au acordat poeziei ,,Somnoroase păsărele" pe care au expus-o atât în versuri cât și în imagini fiind și foarte îndrăgită de copii.
Ei s-au transpus în pădure alături de păsărele, izvoarele care suspină în tăcerea nopții, lebăda care trece alene pe ape spre somnul dulce al serii și de mândra lună care aduce armonia și visarea peste noi toți.
În finalul activității, elevii au confecționat o lucrare cu lebăda care trece printre trestii să se culce, iar lucrările au fost expuse la avizierul clasei.
Prof. Colar Alina Maria
 
Felicitări, Alina!
Felicitări, dragi copii frumoși și luminoși, născuți parcă sub zodia lui Eminescu și a Somnoroaselor păsărele, frumoase lebede, îngânate de ape! (Ovi)

Trimite email
luni, 12 octombrie 2026 la 20:14:04 Ora de vară a Europei de Est