Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Strategiei de dezvoltare a județului Bihor

Joi, la Consiliul Județean Bihor, dezbatere publică pe tema

Strategiei de dezvoltare a județului Bihor

Consiliul Județean Bihor a organizat joi, 20 ianuarie 2022, o dezbatere publică pe tema Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a județului Bihor 2021 - 2027.

La dezbatere, au participat aproximativ 30 de persoane, atât fizic, cât și on-line. Discuțiile au fost conduse de vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și de reprezentantul companiei care a realizat documentul, Alexandru Pavel.
Au fost prezenți directori sau reprezentanți ai următoarelor instituții: Prefectura Bihor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai", R.N.P. Romsilva - Administrația Parcului Natural Apuseni, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Camera de Comerț și Industrie Bihor, Spitalul Județean, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, Ordinul Arhitecților - Filiala Bihor. La dezbatere au participat și reprezentanți ai unor asociații, oameni de afaceri, dar și angajați din aparatul de specialitate al C.J. Bihor.
Potrivit firmei C.M.P.G., realizarea Strategiei a presupus șase etape de pregătire, printre care: consultarea actorilor locali pe tematici specifice, realizarea profilului strategic și stabilirea obiectivelor și direcțiilor de acțiune și realizarea planului de acțiune și identificarea proiectelor.
Conform analiștilor, județul Bihor are perspectiva unui județ cu o economie competitivă, capabilă să pună în valoare poziționarea geografică și să valorifice conectivitatea internă și internațională, cu o dezvoltare teritorială echilibrată rural-urban, cu un turism care valorifică resursele existente, cu o calitate a vieții crescută, cu un nivel de cooperare comunitară crescut, un sistem educațional performant și o viață culturală activă.
Documentul conține obiectivele strategice pe care județul Bihor trebuie să le atingă în următorii ani. Printre aceste obiective se numără: stimularea antreprenoriatului la nivel local, dezvoltarea turismului sustenabil, dezvoltarea sistemului educațional în corelare cu cerințele pieței, dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, creșterea capacității administrative la nivelul administrațiilor locale și a administrației județene.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 05:06:32 Ora de vară a Europei de Est