Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Investițiile, pondere de 65% din bugetul anului 2022 al Consiliului Județean Bihor

Proiectul de buget al C.J. Bihor pe anul 2022

Investițiile, pondere de 65% din bugetul anului 2022 al Consiliului Județean Bihor

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședintele Călin Gal au prezentat joi, 20 ianuarie 2022, proiectul de buget pe anul 2022.

Comparativ cu anul precedent, veniturile prognozate pentru anul 2022 sunt cu 71% mai mari, de la 515 milioane lei, la 882 de milioane. Cheltuielile de funcționare ale aparatului propriu și ale instituțiilor subordonate reprezintă aproximativ 35% din totalul veniturilor, respectiv 307 milioane lei. Bugetul prevăzut pentru dezvoltare este de 574 de milioane lei.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a explicat care sunt sursele de venit în anul 2022:
„Bugetul de venituri are două componente importante. O componentă o reprezintă sumele pe care le primim de la bugetul de stat, cotele defalcate din impozitul pe venit - 148,1 mil., cotele din TVA - 209 mil. și excedentul pe care l-am realizat în 2021, de 70 de milioane de lei. Restul veniturilor sunt fonduri europene pentru proiectele pe care le derulăm. Față de execuția de anul trecut, de 515 milioane lei, avem o creștere de aproximativ 71%".
Investițiile reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Bihor, bugetul prevăzut în 2022 fiind cu 186% mai mare față de anul 2021. Suma prevăzută pentru investiții reprezintă 65% din totalul veniturilor.
Principalele investiții care vor fi derulate în acest an sunt legate de câteva domenii strategice pentru județul Bihor. În primul rând, este vorba despre circulația în județul Bihor, în zona metropolitană a Oradiei sau în zonele unde avem ambuteiaje mari în trafic. Apoi, este vorba de conectivitatea mare a județului Bihor, atât cea rutieră, cât și cea aeriană. Mai sunt prevăzute investiții pe partea de instituții de cultură, partea de patrimoniu, salubritate - curățenie și gestionarea deșeurilor, și alte proiecte care țin de extinderea rețelei de utilități în județul Bihor și de susținerea învățământului universitar", a precizat, în conferința de presă, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Cea mai mare pondere din bugetul propus la dezvoltare o au fondurile europene, de 316 milioane lei.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 05:07:52 Ora de vară a Europei de Est