Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Ziua voluntarului Caritas - 2021

Joi, 27 ianuarie, am sărbătorit

Ziua voluntarului Caritas - 2021

Platforma ZOOM a găzduit joi, 27 ianuarie 2022, Ziua voluntarului Caritas.

Cea de-a XVI-a ediție și primul eveniment din acest an, s-a desfășurat sub motoul ,,Voluntariat în pandemie!"
Și anul acesta, sărbătoarea noastră s-a desfășurat diferit față de cum ați fost obișnuiți în anii anteriori.
Evenimentul a avut loc la Cantina socială (str. Theodor Aman, nr. 1C) însă, din cauza condițiilor pandemice, anul acesta a trebuit să limităm numărul de persoane prezente la eveniment. Așadar, au participat 20 de persoane fizic (primii înscriși), iar ceilalți voluntari au intrat pe Platforma Zoom pentru a fi alături de noi la această sărbătoare, a lor, fiindu-le dedicată pentru că au găsit întotdeauna timp și energie pentru a ne ajuta!
Am decis că este mai potrivit ca anul acesta să organizăm acest eveniment cu un număr restrâns de persoane, acordând aceeași importanță deosebită acestei sărbători, chiar dacă într-un mod diferit. Am ales să servim împreună ceaiul de la ora 17.00 sperând ca, în anii ce urmează, acest eveniment să fie organizat la fel ca în anii trecuți, cu un număr mult mai mare de voluntari, de cunoscuți și apropiați de-ai fiecăruia dintre noi.
Anul 2021 a fost un an plin de schimbări pentru departamentul de voluntariat al Asociației Caritas Eparhial Oradea. 69 de voluntari activi au ales să sprijine comunitatea în care trăiesc realizând, în acest sens, 2.467 de ore de voluntariat. Pe parcursul anului 2021, în cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea, s-au înscris 32 de voluntari noi care ne-au arătat că se pot realiza lucruri mărețe, important e să ne dorim cu adevărat! Ne bucurăm să vedem din ce în ce mai mulți oameni implicați, dornici de ajutor și de a contribui la binele societății. Vreau să vă mulțumesc pentru că ați ales să rămâneți alături de noi, pentru că ați răspuns afirmativ solicitărilor noastre și pentru că ați dovedit încă o dată că suntem membrii aceleiași familii atunci când ne propunem să oferim o mână de ajutor.
Evenimentul s-a încheiat cu o rugăciune și binecuvântarea PSS Virgil Bercea.
Au luat cuvântul: Pr. Olimpiu Todorean - președintele asociației și PSS Virgil Bercea - episcop de Oradea și voluntarii prezenți fizic sau on-line.
,,Dragi voluntari,
Epidemia de coronavirus, în comunitățile noastre și în viața noastră, este o escaladare continuă care ne obligă să procedăm cu claritate, atenție și flexibilitate. Ca furnizor de servicii sociale, Caritas Eparhial Oradea a acționat, pas cu pas, adaptându-se la prevederile emise de autorități. La început, am închis cantina socială și am livrat mâncare acasă sau pe stradă acolo unde erau beneficiarii noștri, am închis Centrul after school din Ioaniș și am închis porțile aparținătorilor bunicilor din „Casa Frențiu". Apoi, anul trecut am redeschis cantina, dușurile sociale și centrul de la Ioaniș. Nu am încetat niciodată să funcționăm, la fel cum voluntariatul nu încetează niciodată să funcționeze.
Contribuția voluntarilor a fost extrem de prețioasă, mai ales în ultimul an, o perioadă dificilă caracterizată de urgența sanitară aflată încă în desfășurare. Vremuri întunecate dar luminate de munca celor care, în tăcere, se sacrifică pentru alții, departe de lumina reflectoarelor.
Suntem aici, în seara aceasta, să sărbătorim angajamentul vostru într-un moment de împărtășire și sărbătoare, de a ne privi în ochi, spunându-ne că ne-am priceput, că nu ne vom oprim și nu ne vom descuraja.
Inima unui voluntar este imensă. Limbajul lui este universal. Gesturile lui sunt tăcute, dar au un impact uriaș. Ori de câte ori un voluntar își întinde brațele pentru a-i ajuta pe alții, el construiește o punte de umanitate și fraternitate. De fiecare dată când se angajează în binele comun transmite un mesaj de dragoste și prietenie socială întregii comunități.
Sunteți mulți voluntari care ne ajutați prin cuvinte, ne sprijiniți prin acțiuni și ne încălziți cu zâmbetele voastre. Ele umplu sediile noastre și toate inițiativele noastre care vizează coeziunea socială în orașul Oradea prin solidaritate și sensibilitate. Dar, mai presus de toate, ele ne transmit o lecție fundamentală și anume că fericirea autentică, vine de la verbul a da. Compasiunea pe care o arătați oamenilor pe care îi slujim este o inspirație pentru noi toți. Am observat cum îi tratați pe toți cu respect și bunătate, indiferent de situație. Știm cât de grea este viața persoanelor care au nevoie de serviciile pe care le furnizăm, și cuvintele și acțiunile voastre ajută în mare măsură să-și mențină demnitatea.
Vreau să știți că munca voastră nu a trecut neobservată.
Vreau să vă spun ce treabă grozavă faceți cu copiii cu care lucrați, atât cât s-a putut în acest an pandemic. Copiii sunt atât de norocoși să vă aibă în preajma lor, la fel și noi.
Vă mulțumesc că ați ajutat să donăm o masă de prânz celor care au nevoie. Faceți mai mult decât să le umpleți pântecele. Le arăți că oamenilor că vă pasă și asta le dă speranță. Uneori, speranța este exact ceea ce au nevoie oamenii pentru a încerca să-și schimbe viața.
Vă mulțumesc pentru fiecare dată când ați fost empatici, înțelegători și ați fost un punct de sprijin, însoțindu-i cu grijă și atenție pe rezidenții din ,,Casa Frențiu". Astfel, ei nu s-au mai simțit singuri, abandonați ci, dimpotrivă, cocoloșiți.
Dragii mei,
Pentru a fi voluntar, este nevoie de:
Generozitate, dorința de a-ți oferi timpul celorlalți.
Înțelegere, pentru că viața celorlalți ar putea fi foarte diferită de propria ta viață.
Empatie, capacitatea de a te pune în locul altcuiva și de a simți ceea ce trebuie să simtă.
Compasiune, de a-ți păsa cu adevărat să faci viața altcuiva mai bună.
Răbdare, pentru că procesul nu decurge întotdeauna la fel de bine pe cât s-ar putea.
Dedicare, de a rămâne în proiectele propuse și de a activa pe mai departe.
Voi ați arătat aceste calități și multe altele, așa că vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți.
Datorită vouă, cineva va avea destul de mâncat în acea zi, cineva va avea haine decente de purtat, cineva va avea un adăpost, cineva va primi îngrijiri medicale, cineva va învăța abilitățile de care are nevoie pentru a supraviețui și a reuși, cineva va ști că există cel puțin o persoană pe lumea asta căreia îi pasă de el.
Un lucru este cert: această lume este un loc mai bun pentru că v-ați oferit voluntar și vă mulțumim pentru asta.
Voi, voluntarii, sunteți speciali. Nu vă este frică să interveniți atunci când vedeți nevoia. Sunteți întotdeauna dispuși să dați o mână de ajutor și să ridicați pe cineva care se scufundă în nisipurile mișcătoare ale vieții. Întotdeauna aveți ceva încurajator de spus și reușiți să o spuneți în cel mai bun mod. Vă împărtășiți abilitățile, talentele, timpul și, în schimb, nu cereți nici un ban.
S-a spus de multe ori că acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele.
Vă onorăm în seara asta, prin acest eveniment special, evidențiindu-vă realizările.
Știm că faceți voluntariat pentru că doriți să fiți de folos celorlalți și nu căutați recunoaștere. Dați-ne voie, totuși, să vă oferim această recunoaștere simbolică, dar publică.
Mulțumim din suflet echipei noastre de voluntari care ne-a ajutat, și în 2021, în inițiativele noastre de susținere a comunității. Sunteți cel mai bun cadou pe care l-am putea primi vreodată!
Voi încheia cu versuri care sunt adresate vouă, voluntarilor, din poezia ,,Inimi dedicate", scrisă de Kelly Roper: Inimi dedicate ca ale voastre, / nu sunt atât de ușor de găsit. / Este nevoie de o persoană specială pentru a fi / atât de generoasă și bună. / Să vă pese atât de mult de semenul vostru / este o calitate mult prea rară. / Cu toate acestea, oferiți din timpul și talentele voastre, / pentru toți cei care au nevoie să le împărtășiți. / Așa că vă mulțumim că sunteți voluntari, / că avem privilegiul de a lucra cu voi. / Vrem să știți cât de apreciați sunteți, /nu doar astăzi, ci tot anul". (Pr. Olimpiu Todorean, președinte Asociația Caritas Eparhial Oradea)
 ,,Este foarte important să știm să renunțăm la noi înșine, pentru ceilalți. Este un lucru extraordinar. Un om care este frustrat nu se va regăsi bine nicăieri. Pentru că tot timpul el dorește altceva, dar uită că acolo unde merge tot pe el se duce, absolut în orice loc ar fi, tot el este.
Dumneavoastră, cred, îmi place să cred și sunt convins de acest lucru, sunteți oameni care sunteți liberi, liberi sufletește, în Cristos, și este un lucru fantastic să fii liber, să te simți bine absolut oriunde și oricând și în orice condiții și cu oricine. Este extraordinar de important. Mai ales atunci când dumneavoastră vă dăruiți din acele momente sau acele ore ale vieții le dăruiți altora. În libertatea dumneavoastră reușiți să faceți niște lucruri fantastice, extraordinari de mari.
Când Mântuitorul ne vorbește despre multe lucruri, inclusiv despre samarineanul milostiv sau că cel care va da un pahar cu apă nu-și va pierde plata sa, ne vorbește tot despre această libertate. Cei care au trecut pe lângă acel om căzut între tâlhari erau frustrați, nu s-au putut apropia de cel căzut: preotul și levitul. Dar a venit un samarinean și acesta, fiind liber, s-a apropiat de cel rănit pentru că el nu era condiționat de nimic. Ceilalți doi nu erau liberi, erau condiționați de statutul lor, de haina lor, și nu puteau să fie liberi. Dumneavoastră, care reușiți să faceți această treabă, aveți o libertate extraordinară, fantastică. Este un dar de la Dumnezeu dar, în același timp, este un dar pe care îl și cultivați dumneavoastră. Că Dumnezeu ne dă talanții, dar nu ni-i bagă în buzunar.
Ceea ce dumneavoastră faceți, mai ales în condițiile acestea, este un lucru extraordinar. Pentru că, vedeți, cât de mult ne-am îndepărtat unii de alții, cât de mult ne-am închis unii față de alții, cât de mult ne este frică la unii de alții dar, cu toate acestea, mai sunt și oameni care au tenacitatea în a face binele, oameni cu adevărat liberi. Iar dumneavoastră care știți să faceți voluntariat sunteți oameni liberi, liberi în Domnul. El ne-a redat această libertate și demnitatea fiilor lui Dumnezeu.
Așa să vă ajute Bunul Dumnezeu în tot ceea ce faceți și vă mulțumesc"! (PSS Virgil Bercea, episcop de Oradea)
Mărturii ale voluntarilor
,,Vă mulțumesc că vă continuați activitatea și ne îndrumați! Mulțumesc Patriciei că ne-a coordonat și ne-a îndrumat și în anul 2021, nu știm ce ne-am face fără ajutorul vostru, noi degeaba ne implicăm dacă nu ne coordonează cineva, asta e foarte important! Apreciez mult că avem această libertate, despre care spunea și Preasfinția Sa Virgil Bercea de a participa la activități atunci când ne permite timpul. Mi-ar fi plăcut să mă pot implica mai mult anul acesta, contextul pandemic ne-a cam închistat. Sunt foarte fericit că fac parte din asociație și sper că voi rămâne mulți ani de acum înainte alături de voi! Vă mulțumesc"! (Olimpiu Man, voluntar)
„Bună seara tuturor, mă numesc Roland! Fac parte din Caritas de puțină vreme, doar din luna noiembrie a anului 2021. Am auzit de Caritas de la unul dintre voluntari și așa am decis să fac voluntariat în cadrul acestei asociații. Eu am mai realizat activități de voluntariat și în străinătate, la un adăpost de animale și știam cam ce presupune a fi voluntar. Sunt bucuros să îmi dedic timpul și energia în activitățile de voluntariat și sper ca în anul 2022 să continui cu mult curaj, alături de voi! Vă mulțumesc"! (Roland Biro, voluntar)
„Eu am început voluntariatul din perioada liceului și într-adevăr, în ultima perioadă nu am reușit să particip la așa de multe activități de voluntariat ca înainte, îmi place foarte mult să particip ca și doctor - clovn sau aici, la Cantina socială. Într-adevăr am participat mai mult la activitățile de voluntariat în perioada liceului, acum fiind și cu facultatea și bineînțeles că rutina, problemele cotidiene, mă împiedică să particip atât de des, pe cât mi-aș fi dorit. Îmi place să revăd fete pe care nu le-am mai văzut de mult timp și prieteni pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului și îmi place că am reușit în acești câțiva ani să fac legături între oameni, să văd cât de mult ajută un simplu gest și cât de mult ne putem ajuta unii pe alții. Vă mulțumesc"! (Elena Surugiu, voluntar)
,,Numele meu este Cristina și sunt voluntar Caritas de doi ani, inițial am început activitățile la ,,Casa Frențiu" și ulterior am participat la activitățile de la Cantina socială. Am legat mai multe relații aici, la Cantina socială, chiar dacă și cu vârstnicii de la ,,Casa Frențiu" mi-a făcut plăcere să stau, însă am văzut că cei de la Cantină au o nevoie mult mai mare. Ca și voluntar mi-am dedicat o mare parte din vară, în general vara vin să fac voluntariat pentru că sunt liberă. Îmi place nespus de mult și cred că e singura asociație în care mi-am menținut activitatea atât de mult, iar acum sunt în clasa a 12-a, chiar dacă îmi e destul de greu, îmi dedic o parte din timp pentru activitățile de voluntariat. Dacă o să rămân la Oradea la facultate, cu siguranță o să îmi continui activitatea, sunt deschisă și implicată oricând este nevoie de ajutorul meu. Mulțumesc"! (Cristina Ivancov, voluntar)
„Din păcate pentru mine, anul 2021 nu a fost atât de activ pe partea de voluntariat precum mi-am dorit, dar asta s-a întâmplat pentru că multe lucruri s-au schimbat în viața mea după terminarea liceului, însă un obiectiv pe anul 2022 e să fiu mult mai activă și să mă implic în activitățile Caritas cât pot de mult. Mereu mă mândresc și spun oamenilor că sunt voluntar în cadrul Caritas, că aici am întâlnit oameni minunați și am legat prietenii încă din primul an de activitate. Atât cât a fost 2021, cu tot cu pandemie și restricții, mă bucur că am reușit să mai particip la câte-o activitate și mereu am păstrat în suflet și în minte ideea că fac parte dintr-un grup de oameni care mă inspiră". (Cristina Danciu, voluntar)
„Bună seara! Eu doar doresc să o felicit pe Cristina pe care o cunosc din anii de liceu și doresc să o felicit din tot sufletul pentru activitățile pe care le face la Caritas Eparhial Oradea. Mulțumesc"! (Prof. Adriana Miclăuș)
Premiul CANTINA SOCIALĂ
Cantina socială este un serviciu social în cadrul căruia voluntarii, pe lângă servirea efectivă a beneficiarilor, interacţionează în mod direct cu aceștia. În anul 2021, 29 de voluntari au realizat 2.032 de ore de voluntariat la Cantina socială.
Premiul s-a acordat voluntarului Nicolae Vinter.
Premiul DUȘURI SOCIALE
Activitatea Dușurile sociale este unică pe plan local, o activitate pe care Asociația Caritas Eparhial Oradea o oferă persoanelor fără adăpost. Menținerea igienei corporale prin accesul la Dușurile sociale previne creșterea gradului de îmbolnăvire a persoanelor vulnerabile care primesc, săptămânal, necesarul efectuării dușului, dar și un schimb de haine curate. În anul 2021, voluntarii au ajutat la distribuirea produselor de igienă și a hainelor, dar și la curățenia băilor, după efectuarea dușurilor de către persoanele fără adăpost.
Premiul s-a acordat voluntarei Sarah Bențe.
Premiul CASA FRENȚIU
Prin intermediul programului „Adoptă un bunic sau o bunică", 10 voluntari ,,nepoți adoptivi" au petrecut timp de calitate cu rezidenții centrului, i-au însoțit la plimbări, au jucat jocuri de societate, au împărtășit experiențe și povești de viață, acumulând în acest sens 84 de ore de voluntariat.
Premiul s-a acordat voluntarei Anca Oros Popa.
Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR
Cel mai activ voluntar este persoana care se implică în cele mai multe activități din dorința de a schimba ceva pentru comunitatea în care trăiește.
Premiul s-a acordat voluntarului Andrei Horgoș.
Premiul COLECTA DE PAȘTI
La Colecta de Paști din anul 2021 s-au implicat 34 de voluntari, care au desfășurat 190 de ore de voluntariat contribuind la strângerea de alimente și donații în bani în valoare de aproape 15.000 lei pentru cei nevoiași.
Premiul s-a acordat voluntarei Diana Ungureanu Gațu.
Premiul VOLUNTAR PENTRU O ZI
În cursul zilei de 23 decembrie 2021 am avut alături o persoană care, alături de ceilalți voluntari prezenți, a oferit timp, grijă și vorbe bune aproapelui. Dorim să vă mulțumim în mod special pentru că ați parcurs un drum lung doar pentru a fi aici, alături de cei sărmani, într-un moment de sărbătoare.
Premiul s-a acordat voluntarei Doina Crângașu.
Premiul COLECTA DE CRĂCIUN
La tradiționala Colectă de Crăciun, în anul 2021 s-au implicat 16 voluntari care au desfășurat 96 de ore de voluntariat, contribuind la strângerea de alimente și donații în bani în valoare de aproape 8.000 lei, pentru ca cei 150 de beneficiari ai asociației să poată primi masa caldă și pe parcursul anului 2022.
Premiul s-a acordat voluntarei Keren Kovacs.
Premiul pentru DISPONIBILITATE
Disponibilitatea înseamnă a fi prezent la nevoie. Când ești anunțat cu o oră înainte și faci tot posibilul să fii prezent, când renunți la programul tău pentru a oferi o mână de ajutor, când alegi să dedici din timpul tău pentru un plus oferit aproapelui.
Premiul s-a acordat voluntarei Cristina Ivancov.
Premiul ADMINISTRATIV
Pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, a fost necesar ca, anul acesta, Campania 3,5% și Cutia de Crăciun să fie mutate exclusiv în mediul online. Drept urmare ne-am reorganizat, iar premiul pentru Administrativ ne-am gândit să îl acordăm pentru implicarea și ajutorul în activitățile care au vizat magazinul și depozitul de haine.
Premiul s-a acordat voluntarei Georgiana Oana Costea.
Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET
Anul 2021 a fost plin de schimbări pentru echipa Prieteni pentru un zâmbet, care numără în prezent peste 30 de voluntari clovni-doctori activi. Voluntarii clovni au activat de-a lungul anului 2021, prin vizite la Centrul after school ,,Sfântul Martin" din Ioaniș, la Centrul de Îngrijire de zi pentru copii, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea și prin participarea la diverse alte evenimente dedicate copiilor organizate de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea.
Premiul s-a acordat voluntarei Elena Surugiu.
Premiul special VOLUNTARIAT ÎN PANDEMIE
În momente dificile, a ales să rămână alături de cei vulnerabili, de cei singuri, de cei în vârstă, de cei ai nimănui și mai ales, alături de noi, pentru ca împreună să DĂRUIM! Unul dintre voluntarii activi ai asociației noastre s-a implicat, a sprijinit și a dăruit, alături de noi în perioada pandemiei de Covid-19, hrana beneficiarilor Cantinei sociale. A participat zilnic la pregătirea și distribuirea mâncării, beneficiarilor Cantinei sociale, acumulând în acest sens 936 de ore de voluntariat.
Premiul s-a acordat voluntarei Iuliana Dejeu.
Premiile SPECIALE - Promovarea voluntariatului
Premiile speciale le oferim persoanelor care promovează asociația noastră în comunitate, prin chemarea la voluntariat și prin propriul exemplu. De-a lungul anului 2021, am derulat activități de promovare a voluntariatului și acțiuni caritabile de colectare de alimente și haine în instituțiile de învățământ partenere. Aceste demersuri nu ar fi fost posibile fără o colaborare strânsă cu profesori dedicați, care au răspuns mereu apelului nostru la sprijin comunitar și au asigurat informarea și mobilizarea elevilor spre implicarea socială. Le suntem recunoscători și le mulțumim pentru întreg efortul depus: CARMEN CHIȘ, ADRIAN TENCUȚIU, DANA MIHINCĂU, CAPRIȘ PATRICIA, ADRIANA MICLĂUȘ, MARIANA TODOREAN, FLORICA CREȚIU, GABRIELA SABĂU, KATALIN FLOREA, ANA MARIANA CLOP, GABRIELA VESCAN, CRISTIAN CIORBA!
Premiul VOLUNTARUL ANULUI
,,Voluntarul anului" este premiul oferit pentru: implicare, disponibilitate, diversitatea activităţilor în care s-a implicat, numărul de ore prestate şi calitatea serviciilor oferite.
Premiul s-a acordat voluntarei Naomi Oros.
Mulțumim tuturor voluntarilor pentru că, datorită vouă, asociația își poate continua activitățile sociale.
Mulțumiri dumneavoastră, celor prezenți la acest eveniment, felicitări tuturor voluntarilor şi deosebite mulţumiri pentru tot ceea ce au făcut pentru beneficiarii Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea şi pentru asociaţie.
Vă îndemnăm să rămâneți alături de noi, în continuare, ca împreună să construim o lume mai bună!
Patricia Pele,
coordonator voluntari
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Ziua voluntarului Caritas - 2021.

Trimite email
miercuri, 24 aprilie 2024, 07:56:59 Ora de vară a Europei de Est