Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului”

În cadrul săptămânii de prevenire a violenței în mediul școlar

,,Prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului”

În perioada 25 - 30 ianuarie 2022, la Școala Gimnazială Nr. 1 Cheresig, au avut loc acțiuni în cadrul săptămânii de prevenire a violenței în mediul școlar.

Activitatea ,,Prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului" face parte din proiectul național ,,Școala siguranței Tedi". Proiectul se desfășoară pe parcursul unui an școlar și cuprinde mai multe teme: Educație, Igienă, Siguranță. Prevenție. Comunicare. Toleranță.
În săptămâna dedicată prevenirii violenței în mediul școlar, elevii școlii noastre au desfășurat o serie de activități care au scopul de a preveni agresivitatea și violența în mediul școlar prin crearea unui mediu educațional armonios, incluziv, mediu propice de exersare a comportamentelor și atitudinilor civilizate, astfel încât fiecare elev să se simtă încurajat, motivat, în deplină siguranță, să se manifeste cu responsabilitate, să fie capabil să-și gestioneze emoțiile, printr-o atitudine tolerantă, nondiscriminatorie, comunicând activ, asertiv și nonviolent.
Îndrumați de ursulețul Tedi, elevii clasei I, sub îndrumarea d-nei prof. Alina Colar au dezbătut fenomenul bullying-ului. Aceștia au fost conștientizați despre momentul în care o persoană devine agresor, victimă sau chiar spectator în cadrul acestui fenomen atât de periculos pentru dezvoltarea lor ulterioară. Au învățat cum să evite astfel de comportamente, cum să le gestioneze și cum să nu ajungă în postura de victimă sau agresor. Au înțeles că și spectatorii au un rol foarte important în oprirea fenomenului de bullying, totul este să nu rămânem indiferenți și să luăm atitudine. Pentru a conștientiza mai bine fenomenul, elevii au participat la un joc pe această temă, au realizat desene, au fost aduse în atenție mesaje pozitive antiviolență.
Motto-ul săptămânii: Fii un prieten ca să fii înconjurat de prieteni!
Prof. Alina Maria Colar
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: ,,Prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului”.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 23:29:28 Ora de vară a Europei de Est