Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

,,O idee, un viitor mai bun”

Proiectul educativ cu participare internațională

,,O idee, un viitor mai bun”

În perioada 1.11.2021 - 31.05.2022, Colegiul Tehnic ,,Mihai Viteazul" Oradea coordonează proiectul educativ cu participare internațională ,,O idee, un viitor mai bun" în cadrul căruia 37 de echipe, formate din cadre didactice, elevi și studenți, propun și implementează idei de afaceri care să încurajeze utilizarea materiilor prime bio/eco, reciclarea deșeurilor / produselor degradabile și nedegradabile, protejarea mediul înconjurător.

Echipa de proiect, formată din director adj. Runcanu Monica, coordonator, director adj. Filip Marinela, prof. Vașadi Adriana, Iancu Ionuț și Tipi Izabella, își propune experimentarea de către participanți a unor situaţii de lucru în care depind unii de alţii pentru a avea succes, exersarea abilităţilor personale şi a capacităţii de a lucra în echipă și formarea de responsabilități și atitudini pozitive față de păstrarea nealterată a mediului înconjurător.
În acest context, reprezentanții clasei a X-a C, Tehnician în gastronomie, și-au pus la încercare creativitatea și aptitudinile profesionale prin implementarea a două idei de afaceri  - ,,Domnișoara Vitamină" și ,,Sweet & Healthy". Acestea propun o alimentație diversificată și sănătoasă, bogată în vitamine, săruri minerale și proteine, oferind clienților o gamă largă de salate și deserturi obținute ,,la minut", fără tratamente termice, din materii prime de origine controlată (fructe, legume și produse lactate), montate și servite ,,readytogo" în ambalaje returnabile pe baza unei garanții.
,,Rapid, gustos și sănătos"
Georgiana Chiș, Denisa Cutula, Andrei Dărăban, Lucian Petroi, Alicea Sarca, profesorii îndrumători Monica Runcanu și Ionuț Iancu își vor continua activitățile începute pornind de la conceptul ,,Rapid, gustos și sănătos", alături de celelalte echipe din proiect.
Ideile de afaceri, produsele, colajele de fotografii, materialele filmate și prezentările PowerPoint realizate pe parcursul proiectului vor face obiectul unui târg și concurs la finalul acestuia. Succes tuturor participanților! (R.F.)
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: ,,O idee, un viitor mai bun”.

Trimite email
duminică, 22 februarie 2026 la 20:51:59 Ora standard a Europei de Est