Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Pe „Tărâmul dinozaurilor”... la Grădinița Nr. 52

Cum e să sădești în sufletul și mintea preșcolarilor sâmburele dorinței de cunoaștere

Pe „Tărâmul dinozaurilor”... la Grădinița Nr. 52

Preşcolarii grupei mici din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 52 din Oradea, sub îndrumarea cadrelor didactice, prof. Hus Ramona și Ardelean Liana, timp de o săptămână au pășit pe „Tărâmul dinozaurilor" pentru a învăța despre aceste viețuitoare misterioase.

Încă din prima zi a săptămânii, micii curioși au fost primiți în grupa amenajată ca un muzeu, dedicat animalelor preistorice, asigurând dorința de învățare prin descoperire.
Secretele unei lumi demult dispărute au fost descoperite cu ajutorul enciclopediilor, astfel, la centul Bibliotecă, copiii au răsfoit cartea uriașă a dinozaurilor, au privit imagini tridimensionale despre diferite tipuri de dinozauri cu ajutorul ochelarilor speciali 3D, au trasat elemente grafice ajutând fiecare dinozaur să ajungă la adăpostul său. Prin experimentul științific cu caracter aplicativ, desfășurat de fiecare preșcolar, aceștia au constatat cu uimire cum amestecul bicarbonatului de sodiu cu oțetul au dus la o reacție puternică, fiind creată astfel „erupția vulcanică". Jocul de rol, „De-a paleontologul" și activitățile de la centrul „Nisip și apă" le-a permis preșcolarilor să descopere fosile de dinozauri, pe care le-au dezgropat cu mare atenție și le-au pregătit pentru a fi studiate cu ajutorul lupei, în final fiind reconstituite scheletele pentru câteva specii de dinozauri. În nisipul kinetic au observat amprentele lăsate de aceste creaturi, după care am citit povești despre dinozauri prietenoși, am învățat cântecul și dansul acestora, ne-am confecționat măști, brățări speciale și am colorat mulți dinozauri. Cu ajutorul mulajelor de silicon, cadrele didactice au realizat forme de schelete pentru Pterandon, T-Rex și Brabchinozau, ce au fost pictate de micii artiști, creațiile fiind duse acasă pentru ca învățarea să fie continuată împreună cu părinții.
Prin toate activitățile din această săptămână am încurajat explorările, exercițiile, încercările și experimentările ca experiențe de învățare, astfel că avem convingerea că am reușit să sădim în sufletul și mintea preșcolarilor acel sâmbure al dorinței de cunoaștere a lumii ce-i înconjoară.
Prof. Ardelean Liana
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Pe „Tărâmul dinozaurilor”... la Grădinița Nr. 52.

Trimite email
marți, 29 septembrie 2026 la 23:04:53 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Jack Savoretti

la Arenele Romane,
București
marți, 29 septembrie 2026,
ora 19.30,
acces de la 19.00