Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Ridică-te și fă diferența!

Au învățat despre cuvântul BAT - JOC - URĂ

Ridică-te și fă diferența!

Cu mult, mult entuziasm i-am primit vineri, 25 februarie 2022, pe voluntarii de la Asociația John Maxweel Team care au adus în școala noastră programe de dezvoltare personală de o valoare inestimabilă.

Asociația Maxweel România își pune bazele în fiecare oraș, iar cei care își doresc să lase o urmă de bine în urma lor sau chiar să transforme viețile unor copilași, într-o formă mai bună, este binevenit în această asociație. Destinul a vrut să o întâlnim pe Alina Ierugan, o minune de om, care-și dedică o mare parte din timp pentru a da valoare fiecărui copil întâlnit în drumul ei prin viață.
Prima temă pe care Alina Ierugan a abordat-o cu elevii clasei I și ai claselor V-VIII a fost ,,Ridică-te și fă diferența"! Scopul lecției a fost acela de a dezvolta responsabilitatea față de propria persoană și față de cei din jur și inițiativa pe care o luăm în situații de bullying. Prin diverse jocuri, elevii au fost conștientizați de valoarea pe care fiecare o are, de faptul că sunt unici prin ceea ce sunt și că fiecare este eroul propriilor alegeri, alegeri pe care trebuie să le facă.
Au învățat despre cuvântul BAT- JOC- URĂ care naște URĂ, iar URA naște niște MONȘTRI și alături de acești monștri vor trăi toată viața. Dar, totuși, pe de altă parte, există și IUBIREA și totul depinde de ALEGEREA lor. Acum elevii au aflat că au o RESPONSABILITATE și o PUTERE de a schimba LUMEA.
Elevii au fost atât de încântați că abia așteaptă următoarea întâlnire. Și noi, cadrele didactice, avem multe de învățat de la acești oameni și pentru tot sprijinul le mulțumim! Împreună facem diferența!
Prof. Colar Alina Maria
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Ridică-te și fă diferența!

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 07:50:29 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.