Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La Grădinița „Trei ursuleți”, s-au plantat doi tei

Ieri, în și de Ziua Pământului

La Grădinița „Trei ursuleți”, s-au plantat doi tei

Miercuri (22 martie 2009), în și de „Ziua Pământului”, ec. Călin Mocan, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor și ing Ioana Lascu au ținut să deschidă campania „Generația verde” la Grădinița (particulară) „Trei ursuleți” din Oradea, unde au fost plantați doi tei în fața grădiniței.

 Adunați în curtea grădiniței, ca într-un amfiteatru, stând pe scăunele, copiii au fost provocați la discuții de către directorul agenției, care și-a propus, astfel, să le vorbească despre semnificația zilei, la nivelul lor de cunoaștere și înțelegere, printr-o activitate interactivă.
 Organizați pe grupe de vârstă (grupa mică și mijlocie, grupa mare și pregătitoare), însoțiți de educatoare și personalul administrativ, copiii au ieșit în fața grădiniței unde au asistat și au dat o mână de ajutor (cu lopățica și găletușa cu apă) la plantarea a doi tei.
 În curtea grădiniței – o mini grădină zoologică”
 Până să înceapă activitatea, am stat de vorbă cu directorul grădiniței, dra Florina Alb. Așa am aflat că Grădinița particulară „Trei ursuleți”din Oradea a fost înființată în septembrie 2008 de către fundația cu același nume (pe strada Horea nr. 6). Funcționează cu cinci grupe de copii (grupă mică, mijlocie, mare și pregătitoare, precum și grupa piticot), iar într-o grupă învață circa 8-10 copii. După buzunar și situație, părinții pot opta pentru pachetul educațional 1 (program normal de lucru, de la 7,30 la 13.00, cu o taxă de școlarizare de 205 euro pe lună, plus taxă de masă, de transport și opționale, câte 4 euro pe zi, respectiv 3 euro/curs/zi) sau pachetul educațional 2 (program prelungit, de la 7.30 la 17.30, cu o taxă de școlarizare de 275 de euro pe lună, plus taxă de masă, transport și opționale, câte 6 și 4 euro/zi, respectiv 3 euro/curs/zi).
 Ieșind în curte, nu ne-am așteptat deloc să dăm cu ochii de o mică „grădină zoologică”- păsări domestice grupate pe familii („soț - soție”), fiecare familie în țarcul său. (Ov.D.)   

Trimite email
joi, 27 august 2026 la 01:06:39 Ora de vară a Europei de Est