Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

S-a semnat contractul pentru reabilitarea drumului Salonta - Tinca

Joi, 10 martie,

S-a semnat contractul pentru reabilitarea drumului Salonta - Tinca

Joi, 10 martie 2022, Consiliul Județean Bihor a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare la Drumul Județean D.J. 795 Salonta - Tinca. Anunțul a fost făcut de președintele Ilie Bolojan, în cadrul conferinței de presă de vineri, 11 martie.

Această licitație s-a derulat, din păcate, pe o perioadă neobișnuit de lungă, deci nu este un succes. Ofertele s-au depus în 2019, dar a fost o cascadă de contestații și procese. Cert este că după o perioadă lungă, am reușit să semnăm acest contract. Vom da ordinul de începere a lucrărilor până la finalul acestei luni. Durata de proiectare este prevăzută la șase luni. Dacă totul este în bună regulă, în toamnă ar urma să începem efectiv lucrările. Conform contractului, vor fi realizate în trei ani, dar în baza discuției cu firma constructoare, am convenit să fie gata în doi ani", a precizat, în conferința de presă, Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Lungimea drumului județean care urmează să intre în reparații este de 23,3 km, firma care va realiza lucrările fiind Diferit SRL Cluj-Napoca. Valoarea contractului, din 2019, a fost de 71.934.985,57 lei, fără TVA. După indexarea la noile prețuri din piață, valoarea va crește la aproximativ 86 de milioane de lei.
Proiectul tehnic și execuția vor fi finanțate din bugetul propriu al Consiliului Județean Bihor, dar se caută oportunități pentru finanțarea acestora cu fonduri externe.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 05:08:43 Ora de vară a Europei de Est