Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Vulcaniștii au sărbătorit femeile care și-au dedicat viața activităților STEAM

În perioada 11.02-10.03,

Vulcaniștii au sărbătorit femeile care și-au dedicat viața activităților STEAM

Colegiul Național ,,Samuil Vulcan" Beiuș s-a înscris în cadrul IAU Global Outreach Events (Calendarul evenimentelor Uniunii Astronomice Internaționale) cu activitățile ,,Privind la stele" (coord. prof. Buran Claudia) și ,,Luna femeilor cu contribuții în astronomie" (coord. prof. Bolos Radu), parte a evenimentului la nivel național realizat de NAEC Romania, coord. prof. Elisabeta Ana Naghi.

Astfel, timp de o lună 11.02-10.03, la liceul beiușean s-au desfășurat activități specifice proiectului, participând 200 de elevi. Sub coordonarea prof. Buran Claudia clasele a X-a D (dirig. prof. Heredea Natalia) și E (diriginte prof. Cândea Monica) au realizat prezentări PowerPoint despre femei pasionate de astronomie, a XI-a C (diriginte prof. Benedek Iudit) au îmbinat  Valentine's Day (14 februarie) cu Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi ştiinţifice (11 februarie) prezentând cupluri pasionate de astro* -nomie, - logie, - nautică sub egida AstroLOVE, a IX-a E (dirig. prof. Bornuz Alina) s-au documentat despre femei cu activități științifice premiate internațional și au realizat pagini de jurnal/prezentări. Elevii clasei a X-a A au realizat desene și videoclipuri (prof. Boloș Radu și prof. Ilieș Mihaela), ai clasei a V-a - desene și animații în Scratch (prof. Copil Olimpia și prof. Dorin-Mircea Rotar), iar clasa a X-a F (coordonați de prof. Buran Claudia și prof. Tamara Motorga) au tradus prezentările primite de la IAU și NAEC și au participat la o dezbatere privind egalitatea de șanse pe care au avut-o sau nu femeile și bărbații preocupați de știință de-a lungul istoriei.  Filologii clasei a XII-a E (coord. prof. Dăngulea Cristina) au realizat eseuri și articole pentru o revista dedicată zilei de 11 februarie și femeilor savant, în general.
La nivel național, sub coordonarea doamnelor prof. Elisabeta Ana Naghi - coordonator Național pentru Educația în Astronomie (NAEC) și prof. Felicia Calmuc,  în 127 de școli s-au desfășurat activități specifice, antrenând peste 800 de profesori și 11.000 de elevi.
La nivelul județului  Bihor au desfășurat activități  Școala Gimnazială Nr. 1 Curățele (coord. prof. Hora Florentina), Colegiul Național ,,Samuil Vulcan" Beiuș (coord. Buran Claudia), Liceul Vocaţional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaş" Beiuş (coord. Purtan Sorina), Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu" Beiuș (coord. Rada Daniela),  Școala Gimnazială ,,Avram Iancu", Oradea (coord. Dragomir Roxana), Colegiul Tehnic ,,Ioan Ciordaş" Beiuş (coord. Briscan Gabriela), Școala Gimnazială ,,Dacia" Oradea (coord. Cosman Carmen), Școala Gimnazială ,,Georgiu Popa"  Câmpani (coord. Boldor Alexandra) și Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu" Oradea (coord. Pușcașiu Dana).
Prof. Claudia Buran
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Vulcaniștii au sărbătorit femeile care și-au dedicat viața activităților STEAM.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 05:20:23 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)