Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Competiţia Națională „Școală Europeană” 2022

Apel naţional

Competiţia Națională „Școală Europeană” 2022

După o întrerupere de doi ani, cauzată de pandemia de Covid-19, Ministerul Educaţiei reia competiţia pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană" în anul şcolar 2021 - 2022.

Aflată la a 17-a ediție, competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
 Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană" este valabil pentru o perioadă de trei ani. Ulterior, şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut. În mod excepțional, în condițiile întreruperii din perioada 2020 - 2021, valabilitatea certificatelor „Școală Europeană" obținute de unitățile de învățământ la edițiile din 2017, 2018 și 2019 este de cinci ani. 
Competiția „Școală Europeană" constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului avut de activitățile derulate în cadrul proiectelor europene asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Etapele competiției
*20 aprilie 2022 (data poştei): termenul-limită pentru trimiterea candidaturilor - prin poştă - pe adresa Inspectoratului Școlar Județean Dolj (Inspectoratul Școlar Județean Dolj, str. Ion Maiorescu, nr. 6, Craiova, cod poștal 200760, cu menţiunea „Pentru Competiţia Națională Şcoală Europeană, ediția 2022")
*2 - 7 mai 2022: evaluarea candidaturilor
*iunie 2022: acordarea certificatelor în cadru festiv.
Dosarul de candidatură va conţine: formularul-tip de candidatură și avizul I.S.J./I.S.M.B. de participare la Competiția Națională „Școală Europeană, disponibile atașat (vezi arhiva RAR din secțiunea Materiale Informative), un portofoliu ilustrativ, copii ale proiectului de dezvoltare instituţională şi planurilor manageriale anuale din perioada sept. 2019 - iulie 2022.
Datele privind expeditorul trebuie să conţină denumirea corectă și completă a unităţii şcolare.
Prin lansarea acestei inițiative în anul 2004, Ministerul Educației încurajează și motivează participarea unităților de învățământ preuniversitar din România la programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Socrates 1997 - 2006, LifeLongLearning 2007 - 2013, Erasmus+ 2014 - 2020 și Erasmus+ 2021 - 2027) și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate cu privire la realizarea Spațiului european al educației până în 2025.

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 07:21:06 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.