Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Proiectul eTwinning „YES-Your English Sources”

Şcoala Gimnazială ,,Dacia” a desfăşurat

Proiectul eTwinning „YES-Your English Sources”

Şcoala Gimnazială ,,Dacia" a desfăşurat proiectul eTwinning „YES-Your English Sources" în perioada septembrie 2021- mai 2022, alături de şcoli din Italia, Republica Moldova, Macedonia, Polonia, Ucraina, Iordania şi de încă zece şcoli din Turcia, una dintre acestea fiind şi fondatoarea proiectului. Protagonişti au fost elevi ai clasei a VII-a D (Carla Mlendea, Sara Mlendea, Ayanna Câmpan, David Nagy, Eduard Boldizsar, Bogdan Jurjuţ și Mihai Haneş) care au comunicat în limba engleză cu colegii lor din întreaga Europă şi au colaborat pentru a-și îndeplini propria sarcină de muncă.

Activitățile derulate în cadrul acestui proiect au avut o conexiune deosebit de bună cu curriculumul activității școlare. Obiectivul principal a fost de a permite elevilor să îşi dezvolte competenţele în limba engleză, folosindu-şi creativitatea, imaginaţia şi cunostinţele acumulate la clasă. Împreună cu colegii lor din ţările partenere, ei au creat o revistă de benzi desenate, un dicţionar vizual, au inventat diverse puzzle-uri şi jocuri pornind de la o temă dată, au realizat povești, pe care le-au ilustrat ei înşişi şi au elaborat biografia marelui muzician Wolfgang Amadeus Mozart. Toate aceste materiale sunt concretizate în cărţi, atât digitate, cât şi tipărite (Cartoon Book, Game and Puzzle book, Traveller Story Book, Visual Dictionary, Biography Book) şi conţin diverse exerciţii de vocabular şi de înţelegere a unui text scris, care pot fi oricând utilizate ca resurse la orele de limba engleză. Copiii au fost încântaţi să realizeze un podcast pentru cartea de povestiri, ceea ce reprezintă, de asemenea, un material autentic, atractiv şi util în cadrul lecţiilor de limba engleză.
Elevii și-au îmbunătăţit competenţele digitale prin aplicarea atât a instrumentelor furnizate de Twinspace, cât şi a instrumentelor web 2.0 precum: Canva, Padlet, Genially, Storyboardthat, QR code generator, Mentimeter, Book creator, Calameo, Heyzine Fipbooks, Kahoot, Blooket, textgiraffe, Linoit, Zoom, Adobe Connect, You Tube, Viva Video etc.
Schimbul de idei şi bune practici cu colegii din ţările partenere, prin intermediul webinariilor şi nu numai, şi-a demonstrat pe deplin eficacitatea, creativitatea şi motivaţia, ajutându-i pe elevi să-şi dezvolte stima de sine şi să-şi lărgească sfera de cunoaştere.
Dincolo de posibilitatea de a-şi spori cunostinţele de limba engleză şi de a lega prietenii cu copii de vârsta lor din alte ţări, elevii au învăţat multe lucruri despre cultura şi tradiţiile reprezentative pentru ţările  participante la proiect, conştientizând apartenenţa la familia europeană şi bogăţia acesteia, lingvistică şi culturală.
Participarea la proiectul eTwinning „YES-Your English Sources" a însemnat atât pentru mine, cât şi pentru elevii mei, o experienţă de practică educativă nouă menită să stimuleze creativitatea şi motivaţia copiilor.
Prof. Raluca Sarca-Crișan
Vedețí mai multe poze în Galeria foto: Proiectul eTwinning „YES-Your English Sources”

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 04:41:27 Ora de vară a Europei de Est