Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Sărbătorim împreună ziua tuturor copiilor, prin veselie, creativitate și cunoaștere

De 1 Iunie, intrare gratuită și activități interactive

Sărbătorim împreună ziua tuturor copiilor, prin veselie, creativitate și cunoaștere

Obiectivele turistice puse în valoare de Oradea Heritage oferă copiilor și însoțitorilor în data de 1iunie intrare gratuită și activități interactive.

Micii vizitatori vor putea face cunoștință cu personaje de poveste, vor putea viziona proiecțiile video-mapping sau să se joace cu vaporașele din carton sau hârtie.
Turnul Primăriei Oradea - str. Tudor Vladimirescu, nr. 2, între orele 12-18. Întâlnire cu clown, baloane și expoziție pentru copii. Magazinul de suveniruri este pregătit pentru cei mici.
Casa Darvas La Roche - str. Iosif Vulcan, nr. 11, între orele 12-18. Copiii vor avea parte de o întâlnire cu Charlie Chaplin, proiecții video-mapping din camera copilului, jocul pe panoul interactiv, lansare de vaporașe de hârtie sau carton, fotografii cu pălării de epocă. 
Templul Francmasoneriei - str. Calea Armatei Române, nr. 4, între orele 14-18. Însemnele specifice Templului Francmasoneriei vor fi explicate prin tururi ghidate pentru cei mici de la orele 14, 15, 16 și 17.
Sinagoga Neologă Sion - str. Independenţei, nr. 22, între orele 10-18. Editura All și Helen oferă copiilor cărți de povești și de colorat. Copiii vor putea descoperi desene cu picurile murale și pe broscuța Nuvolino din cartea Coloradea oferită de prietenii de la Visit Oradea.
Sinagoga Aachvas Rein - str. Primăriei nr. 25, între orele 10-18. Editura All și Helen oferă celor mici cărți de povești și colorat. Copiii vor putea descoperi pe broscuța Nuvolino în cartea Coloradea oferită de prietenii de la Visit Oradea.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:43 Ora de vară a Europei de Est