Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Caravana cu medici la prima ediție în județul Bihor!

Sâmbătă și duminică, 4-5 iunie, la Roșia de Beiuș

Caravana cu medici la prima ediție în județul Bihor!

De peste 30 de ori pe an, timp de un weekend Caravana cu medici reuneste o echipă multi-disciplinară (20-30 de medici specialiști, rezidenți și studenți), în colaborare cu autoritățile locale și evaluează gratuit starea de sănătate a populației din zona respectivă.

Caravana cu medici - Filiala Oradea, înființată de curând la Oradea de către dr. Andrei Costea, medic UPU SMURD Oradea, se pregătește pentru prima caravană a sa. 
Sâmbătă și duminică, 4-5 iunie 2022, Filiala Oradea va pleca în caravana pentru adulții și copiii de la Roșia de Beiuș, județul Bihor.  În cadrul acestei caravane se vor realiza consultații gratuite de cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie, medicină internă, pediatrie, chirurgie generală, radiologie, neurologie, urologie, dermatologie, stomatologie, boli infecțioase și medicină de urgență. Pe lângă consultațiile mai sus enumerate, atât copiii cât și adulții vor beneficia și de: educație medicală pe partea de stomatologie și prim ajutor, consultații oftalmologice și ochelari pentru cei care au probleme de vedere. Consulțațiile vor avea loc la școala din satul Roșia de Beiuș, Județul Bihor. Apriori, în data de 28.05.2022, atât adulții cât și copiii din Roșia au beneficiat de analize gratuite, prin laboratorul Synevo.
Caravana nu ar fi posibilă fără sprijinul sponsorilor și partenerilor, dar și al Primăriei Comunei Roșia de Bihor.
,,Sunt medic UPU SMURD Oradea, fac gărzi și în alte județe, acolo unde deficitul de medici urgentiști nu acoperă gărzile de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. De câtiva ani merg cu Caravana mobilă de medici în timpul liber prin sate care aș putea spune că sunt uitate de lume. Caravana cu medici luptă pentru echilibrarea balanței între accesul la servicii medicale de bază și educație pentru sănătate între mediul rural și cel urban. Sunt originar din Ploiești, și am decis să rămân la Oradea, datorită unei echipe formidabile de formatori care m-au trimis la cursuri de perfecționare în medicina de urgență și salvări din situații speciale și de aceea am simțit că locul meu este aici și vreau să dau înapoi comunității", a declarat dr. Andrei Costea.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 02:43:34 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.