Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Clasa delfinilor, la finalul clasei a III-a

Ingeniozitate, originalitate și frumusețe la Eco Școala ,,Avram Iancu” din Oradea

Clasa delfinilor, la finalul clasei a III-a

După un an școlar pe cât de dificil și complex, pe atât de frumos și productiv, ultima săptămână de școală din clasa a treia s-a dorit a fi una specială și chiar așa a fost...

La sugestia elevilor, aceștia nu au avut teme, fiecare zi a primit câte un nume și o culoare în care au venit îmbrăcați, iar activitățile derulate au fost din sfera recapitulării și evaluării finale. Perioada de final de an școlar e cea în care recapitularea /evaluarea finală sunt în centrul atenției, de aceea prin activități integrate am încercat să consolidăm și să verificăm ceea ce am studiat pe parcursul clasei a treia într-un mod cât mai plăcut, atractiv, practice și eficient.
*Luni, am purtat galbenul; a fost Ziua veseliei, Limondelfi 
*Marți, am avut albastru, Ziua amintirilor, cu poze ,,la minut"
*Miercuri am înverzit, Ziua jocurilor, cu o paletă bogată de jocuri în clasă și în curte.
Lucrarea colectivă ,,Puterea mea de super erou" și ,,Copacul momentului meu de glorie" de la AvAp au adus satisfacția lucrului bine făcut în echipă
Elevii au fost antrenați în găsirea răspunsurilor la mai multe ghicitori din diverse domenii. 
*Joi, a urmat roșu, Ziua cunoașterii, în care au  avut voie cu telefonul/tableta.
Copiii au aflat multe curiozități amuzante din lumea-ntreagă.
Primirea celei de a doua scrisori de la prietenii noștri din Pitești a fost un moment neașteptat, de mare bucurie!
Folosirea aplicației www.menti.ro pentru feedback la final de an, pentru prima dată fizic (pentru că on-line au mai utilizat-o) a stârnit curiozitatea și interesul majorității.
Prezentare momente artistice inedite, individuale și în echipă pregătite (în loc de tradiționala serbare) a dovedit încă o dată creativitatea delfinașilor!
Vă felicit, dragii mei, pentru implicare, perseverența și consecvența pe care le-ați probat pe parcursul călătoriei noastre, în care am avut ca obiectiv descoperirea împreună a magiei din fiecare elev. Vacanță frumoasă tuturor!
Prof. Monica-Dorina Toader
 
Felicitări, Monica!
Ne bucură atitudinea ta, deschisă spre nou și noi orizonturi, modalitățile variate în care reușești să evaluezi și să consolidezi cunoștințele, priceperile și deprinderile, se pare cu mai multă eficiență, dar, cu siguranță, cu mai mult interes din partea clasei!
(OviDan)
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Clasa delfinilor, la finalul clasei a III-a.

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 18:24:24 Ora de vară a Europei de Est