Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 octombrie 2026

Cum se pregătesc profesorii să țină pasul cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?

Tot mai mulți profesori vor să înțeleagă tehnologia pe care elevii o folosesc deja, să își pregătească lecțiile mai eficient și să creeze activități mai atractive. Un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și eligibil pentru Prima de carieră didactică le oferă posibilitatea să învețe practic, în sesiuni live, online, alături de un formator: Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.

Vrei să afli mai multe despre curs înainte de a te înscrie?

Pe 20 octombrie, de la ora 18.00, Fundația pentru Educație Digitală organizează un webinar gratuit de prezentare a cursului „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”. Profesorii interesați pot afla cum se desfășoară sesiunile live, ce instrumente AI vor învăța să utilizeze și pot pune întrebări despre program. Participarea este gratuită, cu înscriere prealabilă: https://ai.fped.org/webinarii
Inteligența artificială este deja prezentă în viața elevilor: o folosesc pentru a căuta informații, pentru a redacta texte, pentru explicații și pentru rezolvarea unor exerciții. Pentru profesori apar întrebări noi: cum verificăm răspunsurile generate de AI? Cum încurajăm gândirea critică? Și cum folosim aceste instrumente fără să pierdem din vedere rolul esențial al profesorului?
În același timp, AI poate fi un sprijin în pregătirea materialelor didactice, adaptarea exercițiilor la nivelul clasei sau conceperea unor activități interactive. Pentru a valorifica aceste oportunități, cadrele didactice au nevoie nu doar de acces la instrumente, ci și de exemple relevante, exercițiu și îndrumare.

De ce vor profesorii să învețe să folosească AI?

Din experiențele participanților la programele Fundației pentru Educație Digitală se conturează trei motivații importante:
*dorința de a înțelege instrumentele pe care elevii le folosesc deja și de a-i ghida spre o utilizare responsabilă
*nevoia de a ține pasul cu schimbările tehnologice, fără să fie necesară o pregătire tehnică avansată
*interesul pentru lecții mai atractive și pentru reducerea timpului alocat unor sarcini repetitive.
De la fișe de lucru și teste adaptate la materiale vizuale și idei pentru proiecte, aplicațiile sunt diverse. Dar rezultatele generate trebuie verificate și adaptate, iar deciziile didactice rămân ale profesorului.

De la reticență la încredere: experiențele profesorilor

Profesorii care au parcurs deja cursul descriu atât câștiguri practice, cât și o schimbare de perspectivă asupra inteligenței artificiale.
Ana Maria Bîgu, profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari, evidențiază atât sprijinul formatorului, cât și timpul câștigat în activitatea didactică:
„Apreciez în mod deosebit răbdarea instructorului, doamna Nicolici, care ne-a oferit trucuri valoroase pentru a obține exact rezultatele dorite atunci când folosim AI.
De când am integrat inteligența artificială la clasă, nivelul meu de stres a scăzut considerabil și mă bucur de mult mai mult timp liber. Sincer, nu îmi mai pot imagina activitatea didactică fără acest sprijin”.
„M-a surprins diversitatea instrumentelor descoperite și posibilitatea de a crea materiale didactice interactive, creative și adaptate nevoilor fiecărui elev”, declară Andreea Raluca Misaroș, învățătoare la Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel”, Vultureni, județ Cluj.
În opinia sa, AI nu înlocuiește experiența cadrului didactic: „Am înțeles că inteligența artificială nu înlocuiește creativitatea și experiența profesorului, ci le poate completa și valorifica, atunci când este utilizată responsabil”.
„Acum privesc cu multă recunoștință și responsabilitate aceste instrumente pe care, până acum, nu le-am luat în serios, fiind chiar ușor reticentă în privința folosirii lor la clasă”, susține Antoaneta Mărășescu, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”.
Profesoara spune că a descoperit instrumente precum ChatGPT, Gemini, NotebookLM și Canva, pe care își propune să le folosească în activitatea la clasă. Experiența ei arată că formarea poate fi utilă inclusiv celor care pornesc cu rezerve în privința tehnologiei.

15 ore live, online, cu formator — nu lecții video preînregistrate

Pentru a răspunde acestor nevoi, Fundația pentru Educație Digitală organizează cursul „Introducere în Inteligența Artificială pentru educație”, acreditat de Ministerul Educației și Cercetării și adresat profesorilor, învățătorilor și educatorilor.
Diferența importantă față de un curs online bazat pe înregistrări este modul de desfășurare: cele 15 ore de formare au loc în direct, la datele și orele stabilite pentru fiecare grupă, alături de un formator. Participanții pot pune întrebări, primesc explicații în timp real și lucrează pe exemple din activitatea școlară. Cursul presupune participare sincronă, nu vizionarea în ritm propriu a unor materiale înregistrate.

Programul include și 10 ore de activitate individuală, pentru aplicarea celor învățate.

Participanții explorează instrumente precum ChatGPT, Gemini, Copilot, NotebookLM și Canva, utilizări pentru pregătirea lecțiilor, materiale educaționale și diferențierea activităților, dar și principii de verificare a informațiilor și utilizare responsabilă a AI.
Grupele sunt organizate în diferite intervale orare, inclusiv pentru categorii de participanți cu nevoi apropiate, cum ar fi învățătorii și profesorii din diferite arii curriculare.

Program acreditat și eligibil pentru Prima de carieră didactică

Cursul are o durată totală de 25 de ore (15 ore live și 10 ore de activitate individuală) și acordă 1 credit ECTS. Costul participării este de 975 lei, iar programul este eligibil pentru plata prin Prima de carieră didactică. Fiind online, poate fi urmat din orice localitate din țară, păstrând interacțiunea directă cu formatorul și cu ceilalți participanți.
Cum se pot înscrie profesorii interesați?
Programa, calendarul grupelor, condițiile de participare și formularul de înscriere sunt disponibile la ai.fped.org.

Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea

Joi,

Ambasadorul Franței în România, în vizită la Primăria Oradea

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a primit joi (16 iunie 2022), vizita ambasadorului Franței în România, Excelența Sa Laurence Auer.

La întâlnire au participat și prefectul județului, Dumitru Țiplea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal și deputatul Rozalia Biro, președinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. Diplomatul și-a exprimat aprecierea față de modul în care administrația publică locală a transformat orașul, dar și vizavi de felul în care reușește să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea acestuia.
Întâlnirea a oferit participanților prilejul de a discuta cu privire la importanța unei colaborări între partea română și cea franceză, iar edilul a vorbit despre ritmul accelerat de dezvoltare a orașului, posibil cu ajutorul banilor europeni.
„Trebuie să recunoaștem că fără fonduri europene nu am fi reușit să dezvoltăm orașul la un asemenea nivel. Au fost investite, în ultimii ani, peste 600 de milioane de euro în infrastructură, mobilitate urbană, sănătate, transport ș.a. și s-a pus accent pe partea economică, astfel că au fost realizate patru parcuri industriale, care ocupă o suprafață totală de aproximativ 250 de hectare, în cadrul cărora au fost create peste 10.000 de locuri de muncă. Noi, ca administrație publică locală, avem o colaborare foarte bună cu Camera Franceză de Comerț și Industrie în România și, de asemenea, ne înfrățim cu un mic oraș din Franța - Ceyrat, după numele căruia am denumit și o stradă din oraș. Ne dorim ca în viitor să deschidem un centru româno-francez la Oradea, iar o posibilă locație pentru acesta ar putea fi Palatul Episcopal Greco-Catolic, care va fi complet restaurat și în interior, în următorii doi ani'', a precizat Florin Birta.
S-a pus accentul, de asemenea, pe proiectele de dezvoltare a județului, vicepreședintele Consiliului Județean, Călin Gal, menționând că se are în vedere o infrastructură rutieră modernizată care ar duce și la creștere economică. În același context, el a precizat că, în Bihor, prind deja contur cinci parcuri industriale, care ar putea reține forța de muncă în zonele respective.
Prezent la întâlnire, prefectul Dumitru Țiplea a punctat cele două mari proiecte de infrastructură care privesc Oradea și Bihorul, respectiv drumul expres ce va lega orașul nostru de Arad, precum și modernizarea căii ferate dintre Cluj-Napoca și Episcopia Bihor. Țiplea a menționat și faptul că autoritățile județene vor ca Bihorul să devină cel mai curat județ din România.
Ambasadorul Franței în România și-a manifestat dorința de a intermedia o legătură între companiile din țara pe care o reprezintă cu autoritățile locale, în vederea unor colaborări viitoare pe diferite proiecte.
„Este pentru prima dată când mă aflu la Oradea, dar la București am auzit numai lucruri bune despre orașul d-voastră, care reprezintă un model în ceea ce privește modul în care reușiți să puneți în valoare clădirile istorice. Ceea ce ne dorim este să aducem investitori francezi în Oradea, pentru a afla oportunitățile pe care le au de a-și dezvolta afaceri aici. De asemenea, ne dorim să înlesnim colaborări viitoare cu oameni pregătiți, care ar putea să contribuie cu know-how-ul lor la proiectele pe care le aveți în plan. Foarte important este să avem o colaborare bună și cu Universitatea de aici, ai cărei absolvenți ar putea să fie angajații de mâine ai celor care vor să investească la Oradea", a precizat Excelența Sa Laurence Auer.
Oficialul a adus în discuție și aderarea României la Spațiul Schengen, precizând că se fac eforturi uriașe de susținere a țării noastre. Cu ocazia prezenței sale în orașul nostru, ES Laurence Auer va susține și o conferință despre viitorul Europei la Universitatea Oradea. (B.P.)

Trimite email
marți, 20 octombrie 2026 la 06:18:56 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Irina Rimes

Concert Irina Rimes
Joi, Concert Irina Rimes
La Hard Rock Cafe, București
joi, 22 octombrie 2026, ora 21.00
În momentul de față, nu sunt disponibile bilete
pentru acest eveniment.

  ***

Citiți la ȘTIRI
(În prima coloană, din stânga)
Cum se pregătesc profesorii să țină pasul
cu elevii care folosesc deja inteligența artificială?