Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Educația rutieră – Educație pentru viață!”

Concursul de siguranță rutieră

„Educația rutieră – Educație pentru viață!”

În cadrul proiectului privind siguranța rutieră „Stop accidentelor rutiere - Viața are prioritate!”, Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, în colaborare cu Inspectoratul Școlar, organizează, în perioada 6 mai – 6 iunie 2009, concursul de siguranță rutieră „Educația rutieră – Educație pentru viață”, adresat copiilor din clasele IV - VII.

Scopul concursului este formarea unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație, pentru a preveni producerea accidentelor de circulație cu victime din rândul populației școlare.
 În cadrul concursului, elevii participanți vor avea de trecut mai multe probe: proba teoretică, în vederea verificării cunoștințelor privind normele rutiere, parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon; respectarea regulilor de circulație de către bicicliști, în parcul-școală.
 Etapele zonale ale concursului
 6 mai - Valea lui Mihai – Liceul Agricol, 8 mai - Salonta – Colegiul Național „Arany Ianos”, 14 mai - Ștei – Școala cu clasele I - VIII „Miron Pompiliu”, 19 mai - Șuncuiuș –  Grupul Școlar Industrial Șuncuiuș, 22 mai - Suplacu de Barcău – Grupul  Școlar Industrial Suplacu de Barcău, 29 mai – municipiul Oradea – Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.
 Etapa județeană a concursului se va desfășura în 6 iunie, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Oradea, cu începere de la ora 9.00.
 La etapa județeană, vor participa echipajele câștigătoare ale etapelor zonale. (Ioana I. & Alina D.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 17:04:15 Ora de vară a Europei de Est