Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Cea de-a doua probă scrisă a Bacalaureatului

Bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2022)

Cea de-a doua probă scrisă a Bacalaureatului

În județul Bihor, la a doua probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2022 (proba obligatorie a profilului) au fost prezenți 3.320 de candidați.

Dintre cei 3.320 de candidați 1.221 au susținut proba la istorie, iar 2.099 la matematică. Proba s-a desfășurat marți, 21 iunie, în 13 centre. Nu au participat 60 de candidați.
Nu a fost eliminat niciun candidat.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
23 iunie  2022 Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
Primele rezultate de la probele scrise se vor afișa  în data de 27 iunie 2022  până la ora 12.00, iar contestațiile se vor depune în aceeași zi în intervalul orar 12.00 - 18.00.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
În perioada 28 - 30 iunie 2022, se vor rezolva contestațiile.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale se vor afișa pe data de 1 iulie 2022.
Inspector școlar Florin Negruțiu

Trimite email
miercuri, 18 februarie 2026 la 05:07:11 Ora standard a Europei de Est