Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

O echipă de trei eleve din București a participat la finala globală a competiției Social Innovation Relay 2022

Proiectul Social Innovation Relay (S.I.R.)

O echipă de trei eleve din București a participat la finala globală a competiției Social Innovation Relay 2022

În anul școlar 2021-2022, cu sprijinul a opt consultanți voluntari N.N. România, peste 2.000 de liceeni din toată țara au putut beneficia în cadrul proiectului Social Innovation Relay (S.I.R.) de mai multe componente educaționale: studii de caz, webinare și resurse pe tema inovării şi antreprenoriatului social, sesiuni de mentorat online pentru îmbunătățirea planurilor de afaceri în cadrul Incubatorului J.A. BizzFactory (secțiunea afaceri sociale) și workshop-ul Social Innovation Camp.

România a fost reprezentată pe 21 iunie, la finala globală Social Innovation Relay 2022, de către echipa Jinovacs, de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București.
Elevele și-au prezentat ideea de afacere socială, alături de echipe din alte opt țări (Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Japonia, Țările de Jos, Polonia, România, Spania și Slovacia), propunând soluții fezabile, bazate pe AI, pentru studenții și angajații care lucrează la birou, pentru a fi mai motivați și mai organizați, pentru a-și desfășura eficient activitatea zilnică. Astfel, echipa a propus o utilizare inovativă a tehnologiei pentru a evita burn-out-ul și lipsa de motivație.
„Mindset. Poți mai mult. Fă mai mult! Nu ne-am imaginat vreodată ca motto-ul companiei noastre ne va ghida să ajungem atât de departe. Și iată-ne, după câteva luni de participare la Incubatorul J.A. BizzFactory, reprezentând România ca finaliste la nivel internațional în cadrul competiției Social Innovation Relay. Aceasta ne-a deschis orizontul de gândire în domeniul antreprenoriatului, cât și către problemele care stau la baza societății, de asemenea, cunoscând persoane specializate, care ne-au fost mentori și ne-au inspirat prin entuziasmul și profesionalismul de care au dat dovadă. Ne-am bucurat să vedem că ideea noastră a fost apreciată și le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut mai departe, de la profesori, voluntari din cadrul N.N. care ne-au mentorat, până la echipa J.A. România, pentru că au făcut toată această experiență posibilă" - ne-au împărtășit elevele din echipa Jinovacs despre experiența de învățare dobândită.
Social Innovation Relay (S.I.R.) este un proiect inovator, derulat în România din 2014, cu susținerea N.N. Group, și care duce la dezvoltarea cunoștințelor și abilităților elevilor de liceu în domeniul antreprenoriatului și inovării sociale. Proiectul îi ajută pe tineri să gândească ca antreprenori sociali, oferindu-le acces la cele mai noi tehnologii și arătându-le că începerea propriei afaceri poate fi o alegere viabilă în carieră.
Prin participarea în cadrul proiectului, elevii sunt pregătiți mai bine pentru viața reală, pot identifica și înțelege mai bine provocările sociale existente la nivel local și global, își dezvoltă o gândire antreprenorială și își îmbunătățesc abilități precum munca în echipă, comunicarea, gândirea creativă, capacitatea de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor, câștigă încredere în sine și devin mai responsabili.
Mihai Coman

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 00:19:43 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

K-POP All Stars

K-POP All Stars, la Bucureşti
 la Arenele Romane,
marți, 22 septembrie 2026, la ora 19.00,
acces de la 18.00