Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

„Iuris” – Prima ediție a Școlii de vară la Facultății de Drept

Universitatea din Oradea

„Iuris” – Prima ediție a Școlii de vară la Facultății de Drept

În seria evenimentelor menite să marcheze aniversarea a trei decenii de la reluarea învățământului superior juridic, Facultatea de Drept a Universității din Oradea organizează prima ediție a Școlii de vară „Iuris".

Cursurile estivale vor avea loc în perioada 11-13 iulie 2022 și se adresează elevilor din clasele a X-a până la clasa a XII-a, inclusiv.
„Acest demers își propune să ofere o perspectivă de ansamblu asupra oportunităților pe care le oferă absolvirea Facultății de Drept, prin prisma profesiilor care pot fi exercitate de absolvenții facultății noastre. Alegerea unei cariere reprezintă un moment deosebit de important în viața oricărui absolvent de liceu. Opțiunile sunt variate, iar o atare alegere este necesar a fi făcută în cunoștință de cauză, în condițiile în care oportunitățile sunt, de cele mai multe ori, identificate prin raportare la exemple, deopotrivă pozitive sau negative, iar nu prin prezentarea acestora într-un cadru organizat", consideră decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș.
Activitățile școlii de vară se vor desfășura în incinta Facultății de Drept a Universităţii din Oradea, str. Bulevardul Gh. Magheru, nr. 26. La desfășurarea evenimentului își vor aduce contribuția cadre didactice ale Facultății de Drept, reprezentanți ai instituțiilor partenere, dar și studenți, membri ai ELSA Oradea.
„În aceste zile vom desfășura diferite activități care vor include atât vizita în Campusul principal al Universității din Oradea și vizite la instituțiile partenere, din domeniul juridic și al administrației publice", subliniază decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș.
„Dragi elevi, mulțumind tuturor celor care s-au înscris deja, suntem convinși că Școala de vară «Iuris» va fi pentru voi doar un prim pas către studenție în domeniul Dreptului ori Științelor Administrative", a mai spus decanul Facultății de Drept. (B.C.)
 
Programul școlii de vară
18 iulie 2022
11.00 - Deschiderea Școlii de vară ,,Admiterea în profesiile juridice"
11.05 - 12.10 Judecător Loreley Mirea-Gajdo, vicepreședinte - Curtea de Apel Oradea:  Accesu lîn profesie, condiții, restricții și provocări ale judecătorului ,,din Civil"
12.10 - 13.10 Judecător Ovidiu Musta, Curtea de Apel Oradea: Specificul carierei judecătorului ,,din Penal"
Sesiune întrebări și răspunsuri (Q&A)
13.20 - 15.00
Judecător Rugea Carmen, Judecătoria Satu-Mare
Procuror Ciorba Eva, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu-Mare
Examenul de admitere în profesie și provocările de la începutul carierei
Sesiune Q&A
19 iulie 2022
10.00 - 11.10 Procuror Sebastian Vălean, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea: Accesul în profesie, condiții, restricții și provocări ale procurorului
11.10 - 12.10 Avocat Adrian Stancu, decan al Baroului Bihor: Accesul în profesie, condiții, restricții și provocări ale avocatului
Sesiune Q&A
12.30 - 13.30 Avocat Marius Ghitea, Baroul Bihor, Examenul de admitere în profesie și provocările de la începutul carierei
Sesiune Q&A
20 iulie 2022
10.00 - 11.00 Consilier juridic Ioana Sasu-Sbârciog - decan al C.C.J. Bihor: Accesul în profesie, condiții, restricții și provocări ale procurorului
Sesiune Q&A
11.10 - 13.00 Despre interviu, ca probă de concurs, sau ca etapă de angajare în profesie
Sesiune Q&A
13.00 - Închiderea Școlii de vară ,,Admiterea în profesiile juridice"
Pentru alte relații suplimentare, vă rog să ne scrieți la: cristian.mihes@uoradea.ro
Decan,
conf. univ. dr. Cristian Dumitru Miheș

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 18:55:42 Ora de vară a Europei de Est