Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare)

Miercuri,13 iulie

Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare)

Etapa de înscriere a candidaților la Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar - sesiunea 2022, atât pentru candidații promoțiilor anterioare cât și pentru absolvenții promoției curente, s-a desfășurat în perioada 9 - 17 mai 2022, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Traian Vuia" Oradea.

În județul Bihor, pentru participarea la concurs s-au înscris 1.312 candidați (1.058 serie anterioară și 254 serie curentă).
Concursul la nivelul județului Bihor se va desfășura în patru centre:
*Colegiul Național „Mihai Eminescu" Oradea pentru învățământul special, educație fizică și sport și învățătoare în limba română;
*Școala Gimnazială „Dacia" Oradea pentru arte și educatoare în limba română;
*Colegiul Național „Emanuil Gojdu" Oradea pentru învățătoare și educatoare în limbile minorităților naționale, limbi materne respectiv moderne, istorie, geografie, științe socio-umane, limba și literatura română;
*Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" Oradea pentru disciplinele tehnice, științe și religie;
Concursul se va desfășura în data de 13 iulie 2022, iar afișarea rezultatelor inițiale este programată pentru 19 iulie 2022.
Înregistrarea contestațiilor va fi realizată în perioada 19 - 20 iulie 2022, iar afișarea rezultatelor finale are ca termen data de 27 iulie 2022.
După derularea etapelor de mobilitate, pentru concurs au fost publicate 37 de posturi didactice/catedre vacante în vederea angajării pe perioadă nedeterminată (29 în mediul urban iar 8 în rural). De asemenea, au fost publicate 1.315 posturi didactice/catedre/fracțiuni de catedră în vederea angajării pe perioadă determinată (604 urban, 711 rural), 323 fiind complete. După finalizarea concursului, vor avea loc ședințe de repartizare conform calendarului mobilității.
Toate informațiile referitoare la mobilitatea personalului didactic pot fi găsite pe site-ul www.isjbihor.ro  la secțiunea Resurse.
Inspector școlar Florin Negruțiu

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 16:36:02 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)