Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

S-au născut doi pui de tigru siberian

Premieră istorică la Zoo Oradea

S-au născut doi pui de tigru siberian

La Grădina Zoologică din Oradea s-au născut, la sfârșitul lunii mai, pentru prima dată în istoria parcului zoo,doi pui de tigru siberian, un mascul și o femelă. Chiar dacă deocamdată se află în carantină, putând fi admirați doar prin geamul de sticlă, puii și mama lor au devenit principala atracție pentru vizitatori.

În vârstă de două luni, micuțele feline sunt sănătoase, cântăresc aproximativ 7 kilograme și se hrănesc cu lapte matern, carne de pui sau vită și ouă.
„Puii vor fi ținuți în carantină până la vârsta de trei luni. Le-am făcut deja o primă vaccinare și deparazitare, urmează a doua, la vârsta de trei luni, după care le vom da drumul în țarc. Este o procedură medical obligatorie pentru a-și îmbogăți imunitatea", precizează Alexandru Sârbu, medical veterinar al Grădinii Zoologice din Oradea.
Părinții celor doi pui sunt Frida (7 ani) și Freddy (6 ani), care au fost aduși în luna martie a anului trecut de la un parc zoo din Slovacia. Cei doi blănoși s-au acomodat foarte bine la Grădina Zoologică din Oradea, ca dovadă și faptul că s-au înmulțit, aceștia fiind primii pui ai perechii.
Venirea pe lume a noilor locatari de la Zoo Oradea este cu atât mai îmbucurătoare cu cât tigrii siberieni se înmulțesc destul de greu în captivitate. Astfel, conform statisticilor din domeniu, în anul 2021, în toată Europa s-au născut aproximativ 25 de pui, iar în România, în ultimii ani, doar doi, la Pitești. În momentul de față, în libertate se află doar aproximativ 600 de tigri siberieni, prin urmare este vorba despre o specie rară, ocrotită de lege.
Micuțele feline de la Zoo Oradea nu au deocamdată un nume, prin urmare iubitorii de animale sunt invitați să vină cu sugestii.
„Îi așteptăm pe iubitorii de animale să ne viziteze și să adopte puii de tigru, putând astfel să aleagă și un nume pentru animalul adoptat, nume care va fi trecut pe certificatul de adopție și pe magnetul primit cu ocazia Zilei părinților adoptivi. Este o oportunitate rară cu care nu te întâlnești în fiecare zi, de aceea nu trebuie ratată o vizită la zoo în această perioadă", menționează Florin Ienciu, administratorul Grădinii Zoologice din Oradea.
Programul de vizitare a Grădinii Zoologice în perioada aprilie-august este zilnic, între orele 9-19 (până la ora 18, la casierie).
Loredana Buz
consilier Relații Publice A.D.P. Oradea
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: S-au născut doi pui de tigru siberian.

Trimite email
vineri, 13 noiembrie 2026 la 13:00:58 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)