Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Luni, la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, s-a deschis ediția 2022 a Școlii de vară

,,Întotdeauna, lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”!

Luni, la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, s-a deschis ediția 2022 a Școlii de vară

Cu binecuvântarea preasfințitului părinte episcop Sofronie, luni, 1 august 2022, la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Velența, s-a deschis ediția 2022 a Școlii de vară.

Programul acestei școli de vară a fost inițiat de părintele paroh Nicolae Pop încă din 2017, de la desemnarea sa ca slujitor al acestei străvechi biserici, prima Catedrală Ortodoxă din Oradea, construită în 1768.
Aflăm că înainte de acest program, părintele Nicolae Pop a inițiat, în 2012, la Catedrala Episcopală ,,Învierea Domnului", tot cu binecuvântarea preasfințitului părinte episcop Sofronie  corul ,,Îngerașii".
,,După perioada de pandemie, am reluat astăzi (luni - n.n.) Școala de vară, cu implicarea profundă a părintelui inspector școlar Florin Negruțiu, sub îndrumarea cadrelor didactice, care vin în mod voluntar să desfășoare activități cu copiii. Peste 60 de copii vin aici în fiecare zi, de la ora 9 la 13, unde au tot ce le trebuie, să lege prietenii, să participe la activități diverse menite să promoveze cultura noastră românească, prietenia și armonia, precum și dragostea pentru frumos, apropiindu-i de Dumnezeu prin biserică, aflând că e bine și folositor ca ,,întotdeauna, lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu (cu o rugăciune)! Mulțumim bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce reușim să realizăm, preasfinției sale părintele episcop Sofronie care ne-a dat binecuvântarea și anul acesta de a continua programul Școlii de vară, de a împlini lucrarea începută în 2017; mulțumim celor care s-au implicat și se implică în mod direct, mai cu seamă părinților care au îngăduit copiilor lor să vină zilnic la program. Odată cu copiii, la biserică vin și părinții, și așa înflorește frumos și crește Biserica lui Hristos", după cum ne-a mărturisit părintele paroh Nicolae Pop.
,,Promovăm calitățile și faptele bune"!
După festivitatea de deschidere, copiii au fost repartizați după vârstă, pe ateliere, sub coordonarea cadrelor didactice (prof. Simona Avram, Daniela Rada, Cosmina Pure, Doina Lung...), unde au făcut cunoștință în cadrul unor jocuri și activități de familiarizare, cunoaștere și socializare. ,,Fiecare copil și-a spus numele și a fost îndemnat să-și descopere, să-și asocieze numelui o însușire, o calitate care începe cu aceeași literă cu care începe numele său", a precizat doamna profesor Simona Avram. ,,Încercăm astfel să valorificăm importanța calităților, precizând că fiecare dintre noi are și părți bune și părți rele, dar promovăm calitățile și faptele bune. În discuții, în cadrul activităților interactive, am încercat să stabilim lecții de viață cu care copiii să plece de-aici și să poată să le aplice în activitățile lor. Îi determinăm să gândească și să le descopere ei (aceste lecții de viață)".
Tradiții și obiceiuri populare românești
Doamna profesor Daniela Rada (nimeni altul decât directorul Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Popoviciu" din Beiuș), conducând atelierul de muzică, tradiții și obiceiuri populare, le-a vorbit copiilor despre tradițiile și obiceiurile populare românești, i-a învățat un cântec și le-a prezentat costumul popular și cartea ,,Tradiții și obiceiuri populare românești", pe care domnia sa a scos-o împreună cu colegii care au luat parte la cele 10 ediții ale Festivalului-concurs ,,Tradiții și obiceiuri populare românești", desfășurate din 2010 până să înceapă pandemia. Volumul adună păreri, impresii și aprecieri ale participanților, dar și ale unor profesori, inspectori școlari, consilieri, (de la I.S.J. Bihor și Muzeul Țării Crișurilor, prof. inspector Daniela Sopota, Vasile Todinca), dar și ale unor interpreți îndrăgiți de muzică populară, precum Voichița Mihoc și alții. ,,Proiectul l-am gândit, din start, ca un festival interjudețean, agreat și susținut de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, bucurându-se de participarea unor formații artistice chiar și din afara județului Bihor, din Deva și Alba... Sperăm ca din 2023, dacă nu vom mai fi restricționați de pandemie, să reluăm festivalul-concurs", ne-a declarat doamna profesor Daniela Rada, inițiatorul și coordonatorul festivalului.
Ieri, la Școala de vară era multă veselie; am surprins fețe zâmbitoare, copii fericiți, bucuroși de frigăruile speciale pe care le-au primit de la doamna profesor Doina Lung.
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (61 de poze) în Galeria foto: Luni, la Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, s-a deschis ediția 2022 a Școlii de vară.

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 08:44:45 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)