Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Prefectul Dumitru Țiplea solicit primăriilor să faciliteze despăgubirea agricultorilor din Bihor afectați de seceta pedologică

Printr-o circulară

Prefectul Dumitru Țiplea solicit primăriilor să faciliteze despăgubirea agricultorilor din Bihor afectați de seceta pedologică

Instituția Prefectului (Județul Bihor) a emis o circular în atenția comitetelor locale pentru situații de urgență (C.L.S.U.) prin care solicită aplicarea măsurilor Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 97/2020 și Ministerului Afacerilor Interne nr. 63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, care prevede:

*informarea fermierilor afectați asupra posibilității obținerii de despăgubiri prin procedura de înștiințare a autorităților locale (C.L.S.U.), având ca termen de depunere luna august 2022 pentru culturile înființate în toamna 2021, respectiv luna noiembrie 2022 pentru celelalte culturi;
*întocmirea de către C.L.S.U. a rapoartelor operative și transmiterea acestora, în format electronic, către Direcția pentru Agricultură Județeană Bihor;
*finalizarea procesele verbale de evaluare și constatarea pagubelor până cel târziu în15 august 2022 pentru culturile înființate în toamna anului  2021, respectiv 30 noiembrie 2022, pentru culturile din primăvara anului 2022.
Precizăm că verificările în teren și procesele verbale aferente sunt efectuate de comisii mixte constituite prin ordin al Prefectului județului Bihor, fiind formate din reprezentanți ai primăriilor, Direcției Județene pentru Agricultură Bihor și Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Cancelaria Prefectului
Județul Bihor

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 05:06:20 Ora de vară a Europei de Est