Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

O nouă reușită pentru familie, biserică și școală!

Școala de vară, ediția 2022,

O nouă reușită pentru familie, biserică și școală!

În ultimii trei ani prima săptămână a lunii august este așteptată cu nerăbdare de copiii și tinerii din Parohia Ortodoxă Română Velența I, deoarece pe parcursul a șase zile se bucură într-un cadru nonformal de o altfel de școală.

Așa s-a întâmplat și anul acesta, când aproape 100 de copii și tineri s-au bucurat zilnic, de luni până sâmbătă, în perioada 1-6 august, de un program educativ consistent și atractiv. Curtea bisericii a devenit neîncăpătoare când s-au desfășurat atelierele de pictură,  jocurile, activitățile artistice, cele sportive și nu numai.
Activitățile din cadrul școlii de vară au fost precedate de un moment rugăciune în care s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile revărsate peste copii, tineri și familiile lor, dar și asupra dascălilor. Cei din urmă, deși se află într-o perioadă binemeritată de vacanță, s-au alăturat în mod voluntar și anul acesta preoților slujitori pregătind și susținând activități interesante care au pus în valoare și pe cei mici și pe cei mari.
Au fost alături de copii și tineri în aceste zile profesori pentru învățământul preprimar și primar, psihologi, profesori de limba română, de matematică, muzică, desen, elevi, tineri, studenți și absolvenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport, specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, precum și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor
În fiecare zi, în intervalul 9,00-13,00, participanții au desenat, au construit, au confecționat diverse articole, au pictat, au gătit, au aflat despre regulile de igienă, regulile de circulație, au desfășurat activități de autocunoaștere, au cântat și au dansat, bucurându-se de abordarea creativă a activităților, dar și de varietatea materialelor didactice puse la dispoziție de biserică sau oferite cu generozitate după caz,  chiar de către dascăli. Zilnic, prin grija slujitorilor bisericii, Nicolae Pop și Florin Negruțiu, respectiv a mai multor sponsori, copiii s-au bucurat și de o gustare, apă și sucuri, asigurându-se astfel confortul necesar participării la acest program. Pe parcursul activităților din această perioadă interacțiunea copii - profesori a fost una specială.
Reușita întregului program a fost dată de receptivitatea copiilor și evident de vocația și experiența pedagogică recunoscută a dascălilor. Le mulțumim celor care și anul acesta au făcut din școala de vară un eveniment al comunității religioase din Velența și nu numai: Teodora Codău, director al Școlii Gimnaziale ,,Dimitrie Cantemir" Oradea și Lung Doina, profesor la aceeași școală,  Pure Cosmina, profesor la Școala Gimnazială ,,Dacia", Avram Simona, profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea,, Maria Bronț, profesor la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea, Romina Hulban, profesor de desen la Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu" Oradea, Gabriela Pascar, profesor la Grădinița Nr. 50 Oradea, Ancuța Dumea, profesor la Grădinița  Nr. 51, Daniela Rada, director al Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Popoviciu" Beiuș, Ani Radu-Cernea, consilier școlar la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Olah Katalin - C.J.R.A.E., Chiș Camelia, profesor de geografie la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" Oradea,  Roxana  Perian, profesor la  Școala Gimnazială Nr. 1 Șimian, Alexandrina Chelu, Carmen Dinescu, biolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor, Bogdan Axinte, comisar la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Răzvan Chebeleu, agent-șef la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Ilinca Șandor, comisar-șef la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, Viorel Crăciun, profesor de sport, dar și tinerilor din parohie, nu puțini, voluntari în acest demers.
Sâmbătă, 6 august, cu prilejul praznicului Schimbării la față a Domnului au avut loc premierea și festivitatea de închidere. A făcut neîncăpătoare vechea catedrală a Oradiei, copiii, tinerii, părinții și bunicii acestora, dascălii îndrumători și comunitatea credincioșilor adâncând slavă lui Dumnezeu pentru reușita acestui program care aduce împreună familia, biserica și școala cu beneficii educaționale, culturale și spirituale pentru toți.
În urma desfășurării acestui program se va elabora un ghid de bune practici, în care se vor evidenția activitățile desfășurate, tehnicile de lucru, impresii ale participanților și imaginile cele mai sugestive din cadrul programului.  (Fl. N.)
Vedeți mai multe în Galeria foto: O nouă reușită pentru familie, biserică și școală!

Trimite email
sâmbătă, 23 mai 2026 la 11:33:47 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Concert Compact

Concert Compact Paul Ciuci 
joi, 21 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București