Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Micii europeni” de la Husasău de Criș au sărbătorit, vineri, Ziua Europei

În cadrul proiectului educațional „Clase vecine”

„Micii europeni” de la Husasău de Criș au sărbătorit, vineri, Ziua Europei

În cadrul proiectului educațional „Clase vecine”, încheiat între clasele a II-a, a III-a și a IV-a de la Școala cu clasele I-VIII din Husasău de Criș, vineri, 8 mai 2009, a avut loc cea de-a patra întâlnire de proiect, intitulată „Micii europeni”, care a vizat sărbătorirea Zilei Europei.

 Cum era și firesc, manifestarea a fost deschisă cu un moment solemn, audierea imnului Uniunii Europene – Odă bucuriei.
 De Ziua Europei, elevii claselor II-IV, îndrumați de către inst. Adriana-Ioana Popa, înv. Șandor Teodor și înv. Cristian Ortanța, s-au întrecut în diferite probe sportive (săritura la coardă și parcurgerea cu mingea a unui traseu practic-aplicativ) pe dealul din apropierea școlii.
 Ziua de 9 mai - Ziua Europei - a fost marcată de către „micii europeni” ai Școlii din Husasău de Criș și printr-o expoziție de desene. (A.POPA)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 01:33:16 Ora de vară a Europei de Est