Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Reconstrucţia Pieței Cetate, în linie dreaptă

Urmează licitaţia

Reconstrucţia Pieței Cetate, în linie dreaptă

Consilierii locali au aprobat hotărârile privind documentația DALI de avizare a lucrărilor de investiție privind restaurarea și reconstruirea corpului C1 de la Piața Cetate, care a ars în incendiul din 2020, și aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza proiect tehnic de execuție pentru întregul obiectiv care cuprinde reconstruirea centrului de antreprenoriat din Piața Cetate.

„După aprobarea indicatorilor tehnico-economici la faza de proiect tehnic, suntem pregătiți să dăm drumul la licitație pentru întreaga lucrare, urmând ca după adjudecarea și selectarea unui constructor, în cursul anului viitor, să începem lucrările la etapa I. Între timp, împreună cu Ministerul Culturii și Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, continuăm procesul pe care-l avem şi încercăm să finalizăm acele dosare de declasare a clădirilor, ca să putem începe lucrările și la etapa a doua pentru construcția acestei piețe", a precizat primarul Florin Birta.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei, însemnând aproximativ 20 de milioane de euro.
Proiectul se va realiza în două etape.
Etapa 1 cuprinde amenajarea și reconstruirea halei C1, care a ars în incendiul din 2020, având o suprafață de 1.770 metri pătrați. Aceasta va cuprinde 21 de module în sectorul de flori, 28 de module în sectorul de lactate și 20 de module în sectorul carne. Totodată, în această etapă va avea loc amenajarea a  50 de locuri de parcare stradale, cu staționare de scurtă durată, plus accesul dinspre bulevardul Nufărul spre Cantemir.
La o distanță de 1,5 metri de zidurile rămase după incendiu, care vor fi păstrați și recondiționați, se va construi noua structură pe profiluri de aluminiu și pereți de sticlă. Pe partea exterioară a sticlei se propune gravura, care conține imaginea tâmplăriei anterioare, originale. Între spațiul dintre zidurile fostei clădiri și peretele cortină, se propune montarea de rigole, pentru a eficientiza curățarea acestui spațiu.
Această etapă costă aproximativ 4.4 milioane de euro, incluzând și cei 1,8 milioane de euro nerambursabili.
„Dacă se încheie până la finalul anului viitor, ne încadrăm și în a cheltui acei bani din finanțarea europeană, ca să nu punem în pericol această finanțare și nici partenerii din Ungaria", a mai punctat primarul Florin Birta.
În etapa a doua, se va realiza o construcție nouă, care va cuprinde o parcare subterană de 161 de locuri, sector de legume-fructe cu 504 mese, sector alimentație publică, sector produse alimentare cu 34 de spații comerciale, sector produse nealimentare cu 152 de module comerciale de 6 metri pătrați, două săli de instruire pentru antreprenori în domeniul comercial agricol și birouri pentru persoanele din administraţie, plus alei pietonale, spații verzi și drumuri de acces.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:31 Ora de vară a Europei de Est