Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Rata de promovare a BAC-ului, în Bihor, după contestații, este de 36,58 %

Sesiunea a doua a Bacalaureatului, rezultate finale

Rata de promovare a BAC-ului, în Bihor, după contestații, este de 36,58 %

Rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea august - septembrie 2022), după contestații au fost afișate astăzi, 3 septembrie 2022, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

În județul Bihor, din cei 1.022 de candidaţi înscriși pentru această sesiune, s-au prezentat 872. Nu s-au prezentat 150, iar 578 au fost respinși. Înainte de contestații au promovat 294, respectiv 33,72%.
În județul Bihor, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată înainte de contestații este de 33,72%.
După contestații, din totalul celor 872 de candidați prezenți, au promovat 319, față de 294, înainte de contestații, (234 - promoția curentă, respectiv 38,24 % și 85 - promoțiile anterioare, adică 32,69%).
Din numărul total al celor reușiți pe tranșe de medii după contestații, situația este următoarea: 10 candidați au obținut medii între 8-8,99, 42 față de 41 candidați între 7-7,99, medii între 6-6,99 obținând un număr de 267 față de 243 de candidați.
Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
Rezultatele elevilor au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD).
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).
Inspector școlar
Florin Negruțiu

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 12:48:39 Ora de vară a Europei de Est