Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Circulație suspendată temporar la ieșirea din Tinca spre Belfir

Consiliul Județean Bihor reabilitează podul de la ieșirea din localitatea Tinca spre Belfir

Circulație suspendată temporar la ieșirea din Tinca spre Belfir

Circulația rutieră a fost suspendată temporar pe drumul județean DJ792A ca urmare a unor probleme apărute la un pod provizoriu.

Consiliul Județean Bihor reabilitează podul de la ieșirea din localitatea Tinca spre Belfir, astfel că în imediata apropiere a podului vechi a fost construit un pod provizoriu. Demolarea podului vechi a început sâmbătă, 17 septembrie. Luni dimineața, 19 septembrie, în urma creșterii debitului Crișului Negru, apa a fost deviată înspre capetele podului provizoriu din cauza resturilor rămase de la demolarea începută sâmbătă. Apa a început să erodeze taluzul de pe ambele maluri.
Situația a fost semnalată în această dimineață, la ora 5.00, de către primarul comunei Tinca, Coste Teodor. Împreună cu reprezentanții ABA Crișuri, Poliția Rutieră și constructorul lucrării s-a luat decizia suspendării temporare a traficului rutier. Acesta a fost deviat înspre Tulca.
Pentru a evalua situația, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a fost pe teren însoțit de directorul Direcției Tehnice, Filip Cheșeli.
,,În aceste zile s-a lucrat la demolarea podului vechi, iar resturi din structura lui erau încă în Crișul Negru astăzi de dimineață când a început să crească nivelul râului. Apa a fost astfel deviată spre marginea podului provizoriu și s-au creat mici vârtejuri care au început să sape la taluzul de pe margine. Constructorul lucrează la întărirea acestuia, lângă culee, astfel încât circulația să se redeschidă cât mai repede. Potrivit constructorului, viitura nu a pus în pericol structura de rezistență a podului provizoriu. Toate reparațiile necesare sunt realizate pe cheltuiala constructorului", a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
Lucrările fac parte din proiectul ,,Reparații capitale și refacere poduri pe DJ  792A Leș - limita - județ Arad", care prevede lucrări capitale/refaceri la șase poduri. Investiția este finanțată din fonduri europene.
Podul de la ieșirea din localitatea Tinca costă 1,2 milioane de euro. Constructorul este asocierea de firme: SC Dumexim SRL, SC Tisoti Exim SRL, SC Industrial Construct Ardeal SRL.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Circulație suspendată temporar la ieșirea din Tinca spre Belfir.

Trimite email
luni, 10 august 2026 la 00:15:15 Ora de vară a Europei de Est