Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Oradea Arena va găzdui întâlnirea România - Ungaria, la tenis

În perioada 11-12 noiembrie,

Oradea Arena va găzdui întâlnirea România - Ungaria, la tenis

Oradea Arena va găzdui, în perioada 11-12 noiembrie 2022, întrecerea de tenis dintre echipa feminină a României și cea a Ungariei, din cadrul play-off-ului competiţiei Billie Jean King Cup (fosta FedCup).

Anunțul a fost făcut ieri, 28 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat primarul Florin Birta, președintele Federaţiei Române de Tenis (FRT) George Cosac și președintele CSM Oradea Șerban Sere.
„Este important să se organizeze un astfel de turneu la Oradea. Evenimentele care aduc un renume țării și orașului vor fi susținute de către municipalitate. Este clar că aveam nevoie de infrastructura necesară pentru a avea o sală polivalentă în care să putem desfășura competiții sportive de anvergură. Acum o avem și ne dorim să găzduim cât mai multe întreceri de acest fel", a declarat primarul Florin Birta.
Întâlnirea dintre echipele feminine de tenis va avea loc în perioada 11-12 noiembrie. Se vor disputa cinci meciuri de tenis, patru de simplu și unul la dublu. La solicitarea jucătoarelor de tenis, partidele se vor desfășura pe hard, suprafață care va fi montată peste parchetul existent.
„Federația Română de Tenis împreună cu Primăria Municipiului Oradea va organiza meciul de Billie Jean King Cup, fosta Cupa Federației, dintre reprezentativele României și Ungariei. Dacă până acum Federația a organizat competiții de Cupa Davis și Cupa Federației la Galați, București, Sibiu, Constanța și Cluj, iată că Oradea are o sală de ultimă generație care poate concura cu orice altă sală din Europa. Aș putea spune că, din punct de vedere al dependințelor, este chiar mai modernă decât cea din Cluj. Vorbim despre o sală a prezentului care poate găzdui oricând o competiție mondială. Sunt convins că evenimentul va fi organizat la cele mai înalte standarde", a declarat George Cosac, președintele FRT. 
Potrivit acestuia, componența lotului va fi anunțată cu trei săptămâni înainte, iar biletele vor fi puse spre vânzare în perioada următoare. Organizatorii mizează pe prezența în sală a fostului tenismen Ilie Năstase, dar și a Simonei Halep.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:17 Ora de vară a Europei de Est