Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

International Conference of Intelligence, Security, and Governance, ediția a doua

Vineri, 14 octombrie,

International Conference of Intelligence, Security, and Governance, ediția a doua

În cuvântul său, președintele Fundației Șinca, dr. George-Marius Șinca și decanul Facultății de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș" Arad, conf. univ. dr. Speranta Milancovici, au deschis cea de-a doua ediție a evenimentului anual „International Conference of Intelligence, Security, and Governance" organizat cu ocazia Lunii Europene a Securității Cibernetice.

Totodată, mesajul de început al sesiunilor de comunicări științifice a fost susținut de prorectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș" Arad, conf. univ. dr. Cristian Bențe.
Luna europeană a securității cibernetice este prilejul cu care în data de 14.10.2021, începând cu ora 9.30, s-a organizat un eveniment marcant la nivel internațional „International Conference of Intelligence, Security, and Governance", la care au participat specialiști din domeniul securității informației, studenți și profesori din mediile universitare din județele Cluj, Arad și Bihor de la Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" Arad și Universitatea ,,Agora" din Oradea, respectiv elevi și profesori din cadrul Școlii Gimnaziale „Iosif Vulcan" Holod, Bihor.
Inițiativa anuală „International Conference of Intelligence, Security, and Governance" aparține domnului dr. ing. George-Marius Șinca, cel care deține o certă experiență în domeniul cercetării științifice a securității cibernetice atât din perspectivă tehnică, teoretică cât și din perspectiva dreptului național și internațional comparat.
  În contextul în care provocările din arealul cibernetic evoluează într-un ritm alert unde comportamentul uman reprezintă un rol fundamental pentru siguranța în mediul cibernetic, „International Conference of Intelligence, Security, and Governance" s-a concentrat în mod deosebit pe creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor din România și a dezvoltării culturii de securitate cibernetică prin expunerea unor exemple concrete și tematici specifice domeniului, dar, în același timp, adaptate pe înțelesul publicului larg, contextului de securitate cibernetică European.
În subsidiar, obiectivul evenimentului a fost de a se asigura că toți participanții sunt informați cu privire la provocările, pericolele, vulnerabilitățile și riscurile la care pot fi expuși în arealul cibernetic și că sunt corect direcționați spre surse concrete de educare și obținere a instrumentarului necesar pentru o reziliență eficientă în mediul online.
Temele prezentate
Dr. Pavel Tal, CyBureau - The Institute for Cyber Policy Studies, Israel, Advanced Persistent Threats
Dr. Col.(r) Adrian Toma, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" Arad, Insecuritatea cibernetică, din perspectiva diseminării neautorizate ori alterării datelor având caracter personal
Drd. Dimitrie-Daniel Plăcintă, Academia de Studii Economice din București, Aplicații ale inteligenței artificiale în domeniul educațional
Dr. Diana Elena Căpriță, Academia de Studii Economice din București, România, Criza Energetică - Context, Provocări, Soluții
Dr. ing. George Marius Șinca, Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, The cyber power in the context of contemporary realism
Prof. Tatiana Șinca, Școala Gimnazială „Iosif Vulcan" Holod, Implicațiile insecurității cibernetice în instituțiile preuniversitare din România
Mesajul de încheiere a „International Conference of Intelligence, Security, and Governance" a fost transmis de decanul Facultății de Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș" Arad, conf. univ. dr. Speranța Milancovici.
Partenerii evenimentului
Partenerii evenimentului au fost: Fundația Șinca, Universitatea ,,Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș" Arad, Universitatea ,,Agora" din Oradea, Agerpres.
Activitățile educaționale, de cercetare științifică și sociale ale Fundației Șinca pot fi urmările pe următoarele canale de comunicare:
www.sinca.org | https://www.facebook.com/fundatiasinca | https://www.instagram.com/fundatia.sinca/
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: International Conference of Intelligence, Security, and Governance, ediția a doua.

Trimite email
joi, 30 aprilie 2026 la 05:21:44 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitaţie la Holograf

Pe 7 mai 2026, de la ora 21.00, Holograf vă aşteaptă la Hard Rock Cafe Bucureşti, la un show cu totul şi cu totul special plin de surprize şi de hiturile care i-au făcut celebri! Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.

#concert #bucuresti #hardrockcafe #holograf