Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, prezenți în mijlocul orădenilor

Duminică, la Oradea FestiFall

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, prezenți în mijlocul orădenilor

În perioada 15-16.10.2022 a.c., reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, alături de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cei ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, s-au aflat în mijlocul orădenilor, în cadrul evenimentului Oradea FestiFall, organizat cu prilejul celebrării Zilelor Municipiului Oradea.

În acest context, au desfășurat activități specifice de informare și reducere a riscurilor consumului de droguri, care s-a desfășurat într-o  locație importantă din centrul istoric și cultural al  orașului nostru - Piața Unirii - zona Palatului Episcopal Greco-Catolic, la care care s-au alăturat cu entuziasm și curiozitate,  numeroși copii, tineri și adulți.
Atracția principală au fost, și de data aceasta, demonstrațiile privind efectele diferitelor substanțe psihoactive asupra creierului, prin folosirea unor ochelari speciali care distorsionează realitatea, respectiv un tip de ochelari care simulează starea de deteriorare produsă de alcool, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, și un alt tip de ochelari care simulează efectele consumului de droguri.
La finalul acestor demonstraţii, reprezentanţii CPECA Bihor au purtat discuţii pe marginea efectelor resimțite, în scopul creşterii nivelului de conştientizare asupra riscurilor asociate consumului de alcool şi a altor substanţe psihoactive.
O altă măsură preventivă a constat în oferirea de informații în scopul educării, conștientizării și promovării alternativelor sănătoase la consumul de droguri, în cadrul standului de tip infopoint care a fost amplasat în perimetrul festivalului.
Totodată, participanții au beneficiat din partea polițiștilor de prevenire și cei rutieri bihoreni de activități și  informații, pe teme de educaţie rutieră, siguranţă pe internet, siguranță acasă, pe stradă și la locul de joacă, în cadrul atelierelor tematice pe care le-au organizat.
Reamintim faptul că, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog oferă gratuit servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri.
Pentru accesarea acestor servicii, îndrumăm populaţia să apeleze Tel. verde: 0 800 8 700 700, sau să se adreseze direct Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, la numărul de telefon 0259/414.515.
Ilinca Șandor

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 23:59:51 Ora de vară a Europei de Est