Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Au început lucrările la Centura Sânmartin

Marți, 18 octombrie,

Au început lucrările la Centura Sânmartin

Marți, 18 octombrie 2022, au fost demarate lucrările la Centura Sânmartin. Momentul a fost marcat printr-o conferință de presă susținută de către Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, și Călin Roman, directorul Erbașu Transilvania, reprezentant al firmei care execută lucrările. Conferința de presă a avut loc pe șantierul centurii, la ieșirea din localitatea Sânmartin.

„E o lucrare de 8 kilometri, traseul principal având 5,7 kilometri, bretele de legătură cu Drumul Național DN76 și cu un drum județean având peste 2 kilometri. Astăzi, în prima zi de lucru, am mobilizat în jur de 30-40 de persoane și 20-25 de utilaje, dar vom avea o mobilizare mai mare, în așa fel încât să terminăm lucrările în decembrie, anul viitor", a explicat Călin Roman, directorul Erbașu Transilvania.
Drumul de legătură între Municipiul Oradea și Comuna Sânmartin va avea o lungime de 5,754 km, cu bretele de legătură de 2,274 km. Platforma drumului va avea o lățime de 10 metri. Sunt prevăzute două benzi de circulație, câte una pe sensul de mers, cu pistă de biciclete. Proiectul prevede construirea a trei poduri, două pasaje supraterane, un viaduct și patru noduri rutiere.
„Progresele pe acest parteneriat pe care îl avem cu Consiliul Județean Bihor sunt extraordinare. Acum patru luni am participat la semnarea contractului, iar acum văd că lucrările sunt demarate. Mult succes în continuare antreprenorului și partenerului nostru, Consiliului Județean Bihor! Sunt convins că termenul stabilit este unul realist pentru finalizarea lucrărilor", a precizat Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, a adăugat: „Acest proiect face parte din pachetul de proiecte care urmăresc să facă o circulație mai bună în zona metropolitană a Municipiului Oradea și, de asemenea, să reducă numărul de accidente. Fiind a doua ieșire din Oradea ca aglomerație, după cea dinspre Oșorhei, practic acest drum va prelua o parte din traficul care astăzi se desfășoară prin centrul localității Sânmartin, prin stațiunea Băile Felix. Fără parteneriatele pe care le-am încheiat în acești ani cu CNAIR, noi nu am fi reușit să accesăm aceste proiecte pe fonduri europene. Mulțumesc tuturor partenerilor implicați".
Constructorul este asocierea formată din CONSTRUCTII ERBASU S.A. - lider de asociere, VAHOSTAV-SK, a.s. - DRUMURI ORASENESTI S.A. - PROCONS GROUP SRL. Durata de execuție a drumului a fost stabilită la 12 luni.
Valoarea totală a investiției este 177.238.798 lei, cu TVA inclus. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020.
La deschiderea șantierului au mai participat Eugen Cecan, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj și Adrian Foghiș, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Au început lucrările la Centura Sânmartin.

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 05:07:51 Ora de vară a Europei de Est