Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Să faci primul pas spre jobul mult visat și să câștigi premii

Vino la Târgul de Cariere - Oradea

Să faci primul pas spre jobul mult visat și să câștigi premii

Târgul de Cariere, alături de BestJobs, partenerul de recrutare din acest sezon, se întoarce la Oradea în data de 5 noiembrie, între 10.00 și 18.00, la ERA Shopping Center, unde sunt așteptați peste 1.000 de candidați.

Angajatori din diverse domenii de activitate pun la dispoziție participanților sute de oportunități profesionale. Evenimentul nu vine la Oradea doar cu joburi, ci și cu premii! Pentru a le câștiga, participanții trebuie să descarce aplicația BestJobs, să își pregătească CV-ul, să vină la eveniment și să extragă lozurile norocoase care constau în produse marca Logitech G și multe alte premii surpriză.
Dacă urmărești o schimbare în carieră sau pur și simplu dorești să iei pulsul mediului profesional, vei avea ocazia să îți pui calitățile în valoare, să te faci remarcat în fața angajatorilor sau să obții sfaturi de carieră prețioase.
Printre pozițiile deschise în cadrul companiilor participante se numără: specialiști în relații și suport clienți, consultanți financiari, ingineri, programatori, mecanici, operatori back office, team leaderi, agenți de vânzări, testeri, operatori de producție, vânzători, studenți pentru diverse internshipuri.
„Toamna aceasta căutăm oameni care caută oportunități de carieră, răspunsuri, un nou job, un nou început, vise împlinite sau poate chiar un job mai potrivit profilului lor, iar pentru aceasta la Târgul de Cariere aducem candidații față în față cu oportunitățile care contează", a declarat Maria Petruța, PR Manager la Târgul de Cariere.
Ediția de toamnă va fi marcată de prezența unor companii din diferite sectoare de activitate, care sunt nerăbdătoare să prezinte candidaților ofertele de angajare. Dacă ești interesat de o carieră în domeniul auto & automotive, poți afla mai multe direct de la reprezentanții unor companii precum Valiant-TMS sau Purem. Domeniile producție și tehnică sunt și ele bine reprezentate la Târgul de Cariere, prin intermediul unor companii precum Plexus, HANNA Instruments, Celestica, Class Furn sau Connect Group, care au pregătit o ofertă variată de joburi. De la Târgul de Cariere nu vor lipsi nici Kaufland, Leoni, Bosch, FinProm, Netex, Prohuman, Synopsys, Sogefi sau Universal Export, care vin cu numeroase oportunități profesionale și ultimele noutăți din domeniul lor de activitate.
Întâlnirile față în față cu recrutorii vor fi completate de livestream-ul din studioul mobil aflat la fața locului, care va aduce în prim plan detalii despre locurile de muncă disponibile și interviuri cu reprezentanții companiilor pe diverse teme. Acesta va fi difuzat pe canalele de Facebook, LinkedIn, YouTube ale evenimentului și pe targuldecariere.ro în prima zi a evenimentului.
Chiar dacă primul pas spre angajare e față în față, poți aplica și on-line la joburile existente, cu ajutorul unui cont creat înainte, în timpul, dar și după eveniment, pe platforma https://www.targuldecariere.ro/oradea.
(M.P.)

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:50:53 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...