Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Ziua Sfântului Martin

O frumoasă tradiţie continuă an de an la Liceul Teoretic German ,,Friedrich Schiller” din Oradea

Ziua Sfântului Martin

În 11 noiembrie, este sărbătoarea Sfântului Martin a lui Martin de Tours, fixată în calendarul catolic și protestant la data de 11 noiembrie.

Evenimentul este inspirat din legenda lui Martin de Tours, care împărţise tot ce avea sărmanilor în drumul său din Italia spre Franţa, si nu mai avea ce să-i dea unui sărman aflat la porţile cetăţii Amiens. Pentru că săracului îi era frig, Martin şi-a tăiat mantia în două şi a împărţit-o cu omul care tremura de frig. Ajuns în cetate, la hanul la care erau deja tovarăşii săi, Martin a visat că Isus avea înfăţişarea sărmanului şi jumătatea sa de mantie şi le spunea îngerilor că Martin l-a îmbrăcat. Astfel, Martin a renunţat la serviciul de cavaler şi a devenit un slujitor fidel al bisericii.
Pentru această sărbătoare a dăruirii, copiii au pregătit cu iscusință felinare, și au fredonat cântece în limba germană dedicate Sfântului Martin. Pentru copii se dovedeşte un bun prilej să înveţe să facă un lampion şi să afle mai multe lucruri despre cel care este sărbătorit în această zi. Sfântul Martin a ajutat multă lume şi copiii învață de la el să fie mai darnici.
Seara, elevii din cele 9 clase de la ciclul primar de la Liceul Teoretic German ,, Friedrich Schiller" Oradea, alături de învățătorii și de părinții lor, s-au adunat în faţa Teatrului de Stat cu lampioanele în mână.
 La această activitate s-au alăturat și micuții preșcolari de la grupele germane de la Grădinița 45 și Grădinița 46. Toți copiii au intonat cu multă pasiune tradiționalele cântece: ,,Ich gehe mit meiner Laterne....." și  ,,Laterne,Laterne, Sonne, Mond und Sterne......." care răsunau voios din glasurile copiilor de pe treptele teatrului.
Șirul de felinare colorate, cântecele și buna dispoziție a tuturor au trezit surâsul și încântarea trecătorilor. În ciuda zilelor mai scurte și reci, lumina caldă și puternică a felinarelor pătrunde în sufletele noastre, aducând bucurie și amintiri frumoase.
 După acest eveniment, copiii au savurat dulciuri oferite de reprezentanții Forumului Democrat German din Oradea cărora le mulțumim pentru sprijin și susținere.
Prof. Szabó Alexandra-Dorina
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Ziua Sfântului Martin.

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 15:19:44 Ora standard a Europei de Est