Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Liceul „Don Orione” a găzduit prima ediție a concursului RoboDon

Miercuri, 16 noiembrie

Liceul „Don Orione” a găzduit prima ediție a concursului RoboDon

La inițiativa domnului director Alexandru Stoica, zece echipe de elevi ai liceului au concurat la proba „Linefollower" cu roboții construiți de copii în activitățile extrașcolare, coordonate de doamnele profesoare Șimon Bianca și Lobonțiu Liliana.

Emoțiile au fost mari, întrucât concursul a fost integrat activităților asumate de proiectul Erasmus +, „Increase VET quality and attractiveness through 3D printing and robotics for a better insertion to labor market", coordonat de Liceul ,,Don Orione". Numeroși invitați din țările partenere - Italia, Portugalia, Cipru, Lituania și Turcia - au apreciat inițiativa, efortul și priceperea elevilor.
Atât concursul cât și celelalte activități din proiectul Erasmus, care au adus laolaltă profesori, elevi și firmele de profil din Oradea, au determinat dezbateri și schimb de idei, care cu siguranță se vor reflecta în colaborările și proiectele viitoare.
Concursul orionin a reprezentat un model de bune practici pentru țările participante la proiect, în scopul diseminării roboticii în rândul tinerilor.
Juriul a cuprins specialiști în domeniu, cum ar fi dl.ing. Petru Octavian, manager S.C. Reinert Kunststofftechnik SRL, dl. ing Cătălin  Cîrja R&D Leader Nidec Oradea S.R.L, dl. ing. Florian Ille Technical Test coordonator Nidec Oradea S.R.L, iar președintele juriului a fost dl. prof.ing. Radu Luncan, inițiatorul profilului de mecatronică în Liceul „Don Orione".
Sponsorii concursului au salutat inițiativa Liceului ,,Don Orione", una dintre primele din țară, care organizează în cadru educațional, o competiție în domeniul roboticii sub acest format. Elevii s-au bucurat de premii consistente și de succesul ce a urmat eforturilor lor de lungă durată.  

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 11:39:44 Ora de vară a Europei de Est