Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Festivalul-Concurs ,,Colindița”, ediția a IV-a

Joi, la sală festivă a Colegiului Național ,,Onisifor Ghibu” din Oradea, s-a desfășurat

Festivalul-Concurs ,,Colindița”, ediția a IV-a

Joi, 15 decembrie 2022, în generoasa și moderna sală festivă a Colegiului Național ,,Onisifor Ghibu" din Oradea, a avut loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului-concurs regional ,,Colindiţa", organizat de colectivul Grădiniței cu Program Prelungit Nr 28 (structură a Grădiniței 56).

Acestă acțiune face parte din proiectul regional ,,Tradiție, moștenire și simțire românească", proiect aflat în al 8-lea an de existență, înscris în CAERI 2019 și propus pentru CAEN 2023.
După o pauză de doi ani, în care colindița a răsunat doar în casele noastre, iată că a venit timpul, ca în acest an, fără restricții,  să reînnoim tradiția și să aducem  împreună copiii școlari și preșcolari, alături de dascălii lor la cea de-a IV-a ediție a Colindiței.
De ce ,,Colindița"? Pentru că, după cum se și definesc Colindele (mărturie a înțelepciunii populare, un tezaur valoros al culturii și spiritualității românești
încărcate de frumusețe, cu un puternic mesaj creștin, de atragere a binelui, belșugului asupra gazdei), așa și noi vrem să păstrăm și să perpetuăm în sufletul curat al copiilor această moștenire inestimabilă: colinda veche românească.
Prin intermediul Festivalului-Concurs ,,Colindița", dorim să promovăm colindele autentice românești, în prag de sărbătoare, interpretate de vocile minunate ale preşcolarilor și elevilor din învățământul preșcolar și primar,  obiceiurile specifice Sărbătorilor de iarnă, precum și dansurile populare românești. 
Concursul s-a organizat pe trei secțiuni:
Secţiunea I - interpretare de colinde tradiționale românești, Secţiunea II - prezentarea unor obiceiuri specifice Sărbătorilor de iarnă, Secțiunea III - dansuri populare din diferite zone ale țării
   Partenerii în acest proiect sunt: I.S.J. Bihor, Colegiul Național ,,Onisifor Ghibu" Oradea, Școala Populară de Arte ,,Francisc Hubic" Oradea și Ansamblul Folcloric ,,Crișana". Alături de acești parteneri, doresc să amintesc dăruirea și implicarea întregului colectiv de cadre didactice din marea și generoasa familie a Grădiniței Nr. 56 și în mod special a d-nei director, prof. Daniela Lukacs și a coordonatoarei de proiect, prof. Ionela Novac.
  În juriu, au prezidat: d-na prof. dr. Georgeta Bara, inspector educație timpurie al I.S.J. Bihor, președinte al juriului, d-na prof. Daniela Lukacs, director al Grădiniței Nr. 56 Oradea, d-na prof. Cornelia Româneac, fost director al Grădiniței Nr. 28 Oradea, inițiatoarea proiectului ,,Tradiție, moștenire și simțire românească", d-na profesor și artist Antonela Ferche-Buțiu, de la Școala Populară de Arte ,,Francisc Hubic" Oradea, o prezență permanentă în juriul acestui concurs și o susținătoare a concursului ,,Colindița" și dl instructor de dans Adrian Balog, director al Ansamblului Folcloric ,,Crișana", prieten al Grădiniței 28 și partener nelipsit de la acțiunile pe teme de folclor.
      La ediția din acest an a concursului ,,Colindița" s-au înscris un număr de 47 de echipe participante, însumând în total un număr de 750 de școlari și preșcolari!
    Au fost colindători din localitățile: Buntești, Drăgănești, Cuzap, Cheresig, Băile Felix, Lăzăreni, Beiuș, și nu în ultimul rând din Oradea.
    S-au acordat șase trofee ,,Colindița" pentru interpretări deosebite, premii II, III, mențiune și premii de participare.
Le mulțumim din suflet tuturor celor prezenți la acest concurs și îi felicităm pentru efortul depus în pregătirea copiilor! Fiecare moment prezentat a fost minunat, unic și special în felul său!
Nașterea Domnului să vă găsească sănătoși și fericiți, alături de cei dragi! Sărbători binecuvântate tuturor!
Prof. Ionela Novac,
coordonator proiect
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Festivalul-Concurs ,,Colindița”, ediția a IV-a.

Trimite email
miercuri, 16 septembrie 2026 la 22:52:09 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Mihai Mărgineanu

În concert
la Hard Rock Cafe
București
joi, 17 septembrie 2026,
ora 21.00