Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Reducerea abandonului şcolar timpuriu al elevilor din școala noastră

În 7 dec., la Școala Gimnazială Nr. 1 Husasău de Tinca, diseminare proiect Erasmus+

Reducerea abandonului şcolar timpuriu al elevilor din școala noastră

Miercuri, 7 decembrie 2022, la Școala Gimnazială Nr. 1 Husasău de Tinca, a avut loc diseminarea proiectului european Erasmus+ „Reducerea Abandonului Școlar Timpuriu al Elevilor din școala noastră", cu număr de referință 2020-1-RO01-KA101-078632.

Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană prin Agenția  Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale - ANPCDEFP, în cadrul programului Erasmus+, Acțiunea-cheie 1: Mobilitatea persoanelor în scopul învățării, Educația Școlară (SCH).
Partenerii noștri în acest proiect au fost: Carob Institute Germania, Esmovia Training and Mobility Spania și Zübeyde Hanim Ortaokulu din Turcia. 
            Proiectul a vizat îmbunătățirea metodelor și tehnicilor cadrelor didactice de predare incluzivă, centrate pe elev și a modalităților de comunicare cu elevii și părinții acestora în vederea atingerii obiectivului principal al acestui proiect și anume: reducerea abandonului școlar timpuriu al elevilor din școala noastră.
Alte obiective ale acestui proiect sunt: 1.Reducerea gradului de abandon școlar al elevilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial cu un procent de 3%  2.Creșterea numărului de elevi care termină ciclul gimnazial  3.Îmbunătățirea nivelului competențelor profesionale ale profesorilor din școala noastră 4.Creșterea motivației de a învăța în rândul elevilor  5.Aprofundarea tehnicilor de predare, tehnici inovative și centrate pe elev, a metodelor incluzive și folosirea lor la clasa.
            Activitățile din timpul mobilităților proiectului, dar și exemple de practici aplicate la clasă au fost prezentate de participanții din cadrul proiectului în cadrul mesei rotunde desfășurate la Școala Gimnazială Nr. 1 Husasău de Tinca cu ocazia diseminării proiectului unde au fost invitați directori și cadre didactice de la școlile gimnaziale din sectorul Tinca cât și cadre didactice din școala noastră.
Rezultatele acestui proiect sunt: *Profesorii şcolii participanţi la mobilităţi şi-au dezvoltat competenţe profesionale cu privire la abordarea educaţiei incluzive, care sunt şi vor fi orientate către asigurarea accesului la educaţie şi a egalităţii de şanse a elevilor proveniţi din toate categoriile sociale, prin crearea unui mediu şcolar incluziv, non-discriminatoriu *Profesorii participanţi la cursurile de formare au achiziţionat strategii, metode şi instrumente de predare şi evaluare diferenţiată la limba engleză, pe care le aplică în procesul instructiv - educativ *Profesorii participanţi la mobilităţi şi-au îmbunătăţit compeţentele de comunicare în limba engleză, competenţele digitale, sociale şi civice, competenţele de sensibilizare şi exprimare culturală.
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Reducerea abandonului şcolar timpuriu al elevilor din școala noastră.

Trimite email
sâmbătă, 15 august 2026 la 06:26:39 Ora de vară a Europei de Est