Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată la statuia poetului Mihai Eminescu

Duminică, 15 ianuarie,

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată la statuia poetului Mihai Eminescu

Primăria Oradea invită publicul orădean la celebrarea Zilei Culturii Naționale, care va avea loc duminică, 15 ianuarie, ora 13.00, la statuia marelui poet național Mihai Eminescu (1850 - 1889), situată pe strada Independenței.

Ziua Culturii Naționale, care este și data nașterii lui Mihai Eminescu, a fost instituită prin Legea nr. 238 din 2010, care prevede că se vor organiza cu acest prilej manifestări cultural-artistice și acțiuni social-culturale de către instituții publice și alte entități deținătoare de patrimoniu cultural.
Pe 15 ianuarie, se vor împlini 173 de ani de la nașterea poetului. Pentru această ocazie, au fost efectuate lucrări de restaurare a monumentului, în baza avizului dat de Direcția Județeană pentru Cultură Bihor.
Statuia poetului Mihai Eminescu este opera artistului Ovidiu Maitec (1925 - 2007), aceasta fiind realizată din bonz și amplasată pe un soclu din piatră travertin. Statuia este monument istoric, clasată pe listă cod BH-III-m-B-01237. Ea se află în evidența Primăriei Municipiului Oradea din anul 1990 în baza Legii nr. 120/2006 a monumentelor de for public și este pusă în valoare de către Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 1503 din 21.12.2017.
Lucrările de amenajare a piațetei Independenței, care sunt în curs, vor evidenția statuia în ansamblu, cuprinzând și un perimetru dedicat evenimentelor comemorării marelui poet național Mihai Eminescu.
Mai jos găsiți programul manifestărilor.

 

Ora

Locaţia

Program ziua de 15 ianuarie 2023

1300

Piaţa Independenței

Statuia Mihai Eminescu

Întâmpinarea oficialităţilor și a tuturor invitaților

Intonarea Imnului Naţional al României

Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:

- Viceprimarul municipiului Oradea - Antonia Nica

- invitat al instituţiei - prof. dr. Laura Teodora Ardelean (de la Colegiul Național „Mihai Eminescu" Oradea)

Moment poetic și muzical susținut de Rock Filarmonica Oradea (Alexandrina Chelu Schorr, Iuliana Chelu, Florian Chelu Madeva)

Festivitatea depunerii de buchete de flori

Încheierea festivităților dedicate zilei de 15 ianuarie 2023 - Ziua Culturii Naționale

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:31 Ora de vară a Europei de Est