Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Primăria Oradea a invitat orădenii să celebreze Ziua Culturii Naționale la statuia poetului Mihai Eminescu

Duminică,

Primăria Oradea a invitat orădenii să celebreze Ziua Culturii Naționale la statuia poetului Mihai Eminescu

Duminică, 15 ianuarie 2023, la celebrarea Zilei Culturii Naționale, Primăria Oradea a invitat orădenii să participe la manifestarea organizată, de la ora 13.00, la statuia poetului nostru național Mihai Eminescu, situată pe Strada Independenței.

Evenimentul a fost deschis de doamna Angela Lupșea, directorul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice Bihor, care ne-a informat faptul că ,,această piațetă va fi dedicată evenimentelor Zilei Culturii Naționale Române, pe 15 ianuarie"...
,,El și scrierile sale continuă să ne reprezinte"
Invitată la microfon, doamna viceprimar, profesor Antonia Nica, a spus printre altele: ,,Privirile spre sine însuși și spre adâncurile poporului român au fost sincere, de multe ori crud-realiste, dar întotdeauna inundate de dragoste. Iată de ce el și scrierile sale continuă să ne reprezinte, să ne descrie și foarte mult îmi doresc să continue să ne motiveze. Cu speranța că vom putea odată cu inima împăcată să-i mulțumim, vă îndemn să nu-l plasați în trecut și în istorie, ci să-i descoperiți utilitatea și forța în prezent și viitor, deoarece Eminescu a iubit România înainte de realizarea Marii Uniri"...
,,De cântec este sufletul meu plin"
Cel de-al doilea invitat la microfon a fost doamna profesor dr. Laura Teodora Ardelean, de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu", pregătită să ne apropie și mai mult de Luceafărul poeziei românești printr-un discurs elevat și pertinent...
,,Împreună cu el putem rosti: de cântec este sufletul meu plin. Așadar, vizionarismul firii eminesciene, cuprinse de gânduri sânte, este cel care răsună și astăzi la fel de viu, căci numai poetul, ca păsări ce zboară deasupra valurilor, trece peste nemărginirea timpului", a conchis doamna profesor dr. Laura Teodora Ardelean.
Din public și-a exprimat dorința de a rosti un mesaj și domnul profesor Aurel Horgoș.
Momentul poetic și muzical a fost susținut de Rock Filarmonica Oradea: Alexandrina Chelu Schorr, Iuliana Chelu și Florian Chelu Madeva.
La final, la ,,picioarele" lui Eminescu au fost depuse buchete și jerbe de flori din partea oficialităților, elevilor și cetățenilor...
Pe Facebook OviDan, veți putea viziona și trei secvențe video de la această manifestare.
Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Primăria Oradea a invitat orădenii să celebreze Ziua Culturii Naționale la statuia poetului Mihai Eminescu.

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:49 Ora de vară a Europei de Est