Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Mărțișoare oferite de polițiști și de copii la 1 martie

Peste 300 de mărțișoare...

Mărțișoare oferite de polițiști și de copii la 1 martie

Miercuri, 1 martie 2023, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea și poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe raza municipiului Oradea, pentru a oferi doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic mărţişoare şi recomandări preventive, marcând astfel, simbolic, ziua de 1 Martie.

Alături de ei au oferit mărțișoare și copiii, cei care le-au făurit, dar nu toți, pentru că la cele peste 300 de mărțișoare au trudit elevi de la școlile gimnaziale „Ioan Slavici", „Oltea Doamna" și „Dimitrie Cantemir", precum și preșcolari ai Grădiniței Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" (adică Grădinița Nr. 23), preșcolarii de la Liceul „Don Orione", cei de la Grădinița Nr. 45, de la Grădinița Nr. 56 și cei de la Grădinița Nr. 52, așa după cum am anunțat într-un articol publicat zilele trecute...
Vedeți mai multe poze în Galeria foto: Mărțișoare oferite de polițiști și de copii la 1 martie.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 09:17:26 Ora de vară a Europei de Est