Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Despre viitorul financiar al românilor

Conducerea Băncii Comerciale Române, în dialog cu țara!

Despre viitorul financiar al românilor

Aflați într-o călătorie prin țară, pentru un dialog sincer și deschis cu oamenii, companiile, comunitățile, președintele B.C.R., domnul Sergiu Manea și doamna vicepreședinte Dana Dima s-au aflat, ieri (9 martie 2023), în Oradea, unde s-au întâlnit atât cu angajații unei mari companii, cât și cu studenții economiști, dar și cu presa, la Ramada...

,,Noi credem foarte mult în România"...
... iar modul în care am înțeles să ne jucăm rolul este indisolubil legat de educație, spunea domnul președinte Sergiu Manea.
Avem o acțiune care a devenit parte din fibra noastră: să ducem educația financiară nu numai în fiecare clasă din România, în fiecare companie din România sau în fiecare gospodărie din România, dar vrem ca această educație financiară să devină baza fiecărei decizii financiare a fiecărui român"...
,,Educația este cheia prin care țara noastră va putea crea potențial"
Președintele vorbea despre educație pentru sustenabilitate și educația digitală. ,,Noi credem că educația este cheia prin care țara noastră va putea crea potențial și va putea trăi la acel potențial".
Vorbind de contextul internațional dificil în care trăim, în care după doi ani de pandemie, când întreg globul a fost ,,pus în întârziere", cum îi place președintelui să spună, a venit războiul. Iar în pofida tuturor dificultăților pe care acestea le-a generat, creșterea prețurilor la energie, fragmentarea sau ruperea lanțurilor de furnizare, schimbarea paradigmei înspre preț, înspre acces la anumite tipuri de resurse în România, în trimestrul III al anului trecut, s-a înregistrat o creștere economică condusă, pentru prima dată, de investiții. Și se întreba domnul Sergiu Manea cum să ducă, cum să facă cunoscut acest mesaj în România, în condițiile în care percepția populației este că suntem în pericol, că se întâmplă ceva (rău), că mâine o să explodeze ceva, că o să ne fie foarte-foarte rău... Cum batem această percepție?
Oradea și  Bihorul - exemple de bune practici!
În ceea ce ne privește pe noi, orădenii, bihorenii, domnul președinte e tranșant și categoric: ,,Pentru noi, Oradea este foarte importantă, și județul Bihor, dintr-un motiv foarte simplu, sunt exemple de bune practici, în formularea unei probleme, crearea unui plan și găsirea modalităților de finanțare. Cred că Oradea și județul Bihor ar putea deschide o școală de fonduri europene (de la A la Z). Vedem aici foarte multă investiție, nu numai în infrastructură, în mediu... Vedem preocupări absolut extraordinare, exemple extraordinare pe care le-am dori scalate la nivelul întregii țări, ține să sublinieze domnul președinte Sergiu Manea. Sunteți, probabil, primul beneficiar remarcabil din România a faptului că, capacități de producție critice încep să se mute într-o țară ca România, într-un județ ca Bihorul, care este o gazdă extraordinară pentru noi investiții și mă refer la Nokia". Și iar se întreabă președintele cum ar trebui să creăm o privire foarte-foarte pozitivă asupra lucrurilor pe care le facem bine; pentru că lucrurile pe care le facem prost le știm cu toții.
,,Cum învățăm inclusiv din succes și cum îl multiplicăm"?
Cum povestim despre ele așa încât să învățăm și din succes. Pentru că, de fapt, cred că asta e rețeta pentru viitor: cum învățăm inclusiv din succes și cum îl multiplicăm".
Privind spre 2022 și analizând lucrurile, președintele B.C.R. vede disciplina bugetară a statului român ca bună, spre foarte bună, după opinia domniei sale, chiar și cu o creștere semnificativă a deficitului balanței comerciale, dar în interiorul balanței, se vede care sunt factorii conducători, creșterea de prețuri pe lanțul de energie, dar, în același timp, se văd și foarte multe mașini și echipamente, care au dus la creșterea economică în zona investițiilor și acesta este un lucru bun. ,,Și eu sunt convins că vom produce și valoare, inclusiv valoare de export, astfel încât să începem să acoperim acest deficit al balanței de plăți, dacă ne vom organiza puțin mai bine".
,,Așteptăm în 2023 o inflație cu o singură cifră"
Despre inflație nu a dorit să vorbească. Și totuși a ținut să precizeze că în 2023, se așteaptă la o inflație cu o singură cifră, 8 la sută, inflația terminală și apropierea de zona de inflație de 1,5-3,5 la sută în trimestrul IV al anului 2024. ,,Ne așteptăm să avem piețe financiare stabile, atât din punct de vedere al cursului, cât și al dobânzilor", a conchis președintele B.C.R., domnul Sergiu Manea, fără a exclude din acest scenariu pragmatic, multiplele riscurile ce țin de modul cum vor evolua războiul și piețele de mărfuri, dar și consumul la nivel global.
,,Viziunea noastră ca și bancă este de a crește nivelul de educație financiară în România"
,,Viziunea noastră ca și bancă, definită în strategia băncii, este de a crește nivelul de educație financiară în România", a spus, la începutul intervenției sale, vicepreședintele Băncii Comerciale Române, doamna Dana Dima. În discursul său, domnia sa a punctat faptul că trebuie să se treacă tot mai mult de la teorie la practică. Iar în acest sens, începând de anul trecut, ,,în unitățile B.C.R. a pornit un program de a face consiliere financiară gratuită, un diagnostic financiar pentru oricare dintre clienții noștri, dar nu numai. Practic, acest program este deschis tuturor românilor care doresc să aibă un diagnostic financiar gratuit: despre bugetul familiei, despre evenimentele din familie, despre un plan, să-i spunem, al familiei pe termen mediu și lung, pentru că foarte mulți gândesc doar ceea ce se va întâmpla mâine, și nu ceea ce se va întâmpla peste 5, 10 sau 15 ani"... Aflăm că peste 60.000 de români au apelat la acest diagnostic financiar prin unitățile B.C.R. și că există un plan, un plan de evoluție pe care fiecare dintre clienți îl poate personaliza, iar mulți dintre români au început să aplice acest plan financiar (de protecție și de a economisi). ,,Din acest dialog, noi am învățat că trebuie să ajungem să putem oferi românilor posibilitatea de a economisi sume mici, foarte mici, vorbim despre o sută de lei... Iată că vorbim astăzi despre 50.000 de români care au decis să economisească sume mici... Educația se face în pași mici, nu în pași mari, iar modelul în care fiecare român înțelege să facă acest lucru este esențial".
În continuare, doamna vicepreședinte Dana Dima s-a referit la procesul de digitalizare a băncii.  
,,Investim de peste patru ani în digitalizare, dar nu pentru a elimina forța umană, ci pentru a oferi un timp de calitate clienților. Atunci când efortul nostru se îndreaptă nu în a număra bani și a folosi hârtie, dar a discuta cu un client, deja vorbim de o altă calitate a discursului".
,,A crește fără a avea o eficiență este cea mai mare greșeală"...
este de părere doamna Dana Dima. Noi nu am vrut, nu vrem și nu vom vrea să o facem. Tot ceea ce noi construim și ceea ce am construit în ultima perioadă se bazează pe eficiență, și pe calitate și pe încredere. Cele trei elemente conduc, de fapt, către acea bunăstare pe care ne-o dorim pentru toți cei care sunt alături de noi și care își doresc să fie alături de noi în continuare".
Decizii importante în favoarea clienților
În 2012, B.C.R. a luat decizia de a merge spre o creditare în lei, doar în lei. La momentul respectiv, a însemnat un efort din partea băncii, recunoaște vicepreședintele, dar a fost spre binele clienților, urmărind creșterea valutei pe piață. Cea de-a doua decizie importantă luată cu câțiva ani mai târziu a fost de a credita cu dobândă fixă. Și această decizie s-a dovedit a fi foarte bună pentru clienți, mai cu seamă în domeniul imobiliar, pe o perioadă foarte lungă, fiind protejați de creșterile de pe piața financiară.
,,Deci, misiunea noastră de incluziune financiară și de educație financiară este esențială"
La finalul discursului său, doamna vicepreședinte Dana Dina a făcut vorbire despre cea de-a doua componentă a misiunii B.C.R. cea de incluziune financiară. ,,Am deschis, anul trecut, un program pe care îl vom continua de a merge prin țară cu o agenție mobilă bancară, care este dotată cu tot ce înseamnă tehnologie online, cu echipamente multifuncționale de retragere și depunere atât în lei cât și în euro, dar și cu modelul de consiliere, în orașe mici, în comune, în sate, acolo unde au oamenii nevoie. Am pornit deja, noi numim o caravană, dar, de fapt, este o agenție mobilă... Ceea ce ne-a bucurat este modul în care românii au venit către noi și au pus întrebări. Ne-am bucurat că au fost companii mici care au venit către noi să-și deschidă un cont... A fost o probă de foc. A fost pentru noi un test dacă putem susține un astfel de proiect la nivel de țară...
Sperăm ca cei ce au nevoie de noi să poată găsi un sprijin. Deci, misiunea noastră de incluziune financiară și de educație financiară este esențială. Și pe aceste două elemente, aceste două axe, ne-am construit întreaga strategie pe următorii ani"..., a conchis doamna vicepreședinte Dana Dima.
Din echipa B.C.R. prezentă la Conferința de presă de la Ramada și care au avut intervenții au mai făcut parte: Ioana Trif, director executiv Centrul Corporate Oradea, Bogdan Dima, director regional Corporate Banat-Crișana, respectiv Marina Roman, director zonal Retail regional Retail.
B.C.R. a intrat în Cartea recordurilor cu Cea mai mare lecție de educație financiară din lume!
Nu putem încheia acest articol fără să nu subliniem faptul că în 2016, B.C.R. a lansat platforma de educație financiară ,,Școala de Bani" (alias Școala de Bani Bine Crescuți), cu a sa caravană - Școala de Bani pe roți (proiectul Filip); astăzi, platforma Școala de Bani a devenit aplicație web; iar în 31 octombrie 2018, B.C.R. a intrat în Cartea recordurilor cu Cea mai mare lecție de educație financiară din lume (la care au participat 13.230 de persoane din 25 de orașe din România, inclusiv din Oradea). Mulțumiri speciale doamnei Anca Alina Iliescu, coordonator al departamentului de Comunicare B.C.R. cu care am colaborat excelent în acei ani de glorie!
Ovidiu Dan     

Trimite email
sâmbătă, 26 septembrie 2026 la 07:51:35 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Noaptea Cercetătorilor Europeni

            Astă-seară (25 septembrie), avem „Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea din Oradea 2026".
             La această ediție, programul a început la ora 13.00, cu vizite gratuite la muzeele partenere, și continuă cu demonstrații, prezentări și vizite în laboratoarele universității. Participanții vor putea descoperi proiecte, tehnologii și rezultate ale cercetării, prezentate într-un mod accesibil și interactiv.
               Între orele 17.00-22.00, expozanții vor fi prezenți la Sala Polivalentă din campusul central al Universității din Oradea...