Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Un vis devenit realitate!

În perioada 3-5 martie, au avut loc Campionatul Național de Dans Sportiv și Cupa Exclusive, ediția a II-a, la Sala Polivalentă din Oradea

Un vis devenit realitate!

Lasă-ți viața să danseze ușor pe marginea Timpului ca o picătură de rouă pe vârful unei frunze. Melissa Hayden

          În perioada 3-5 martie 2023, au avut loc Campionatul Național de Dans Sportiv și Cupa Exclusive, ediția a II-a, la Sala Polivalentă din Oradea.
          Totul a început de la o pură pasiune pentru ceea ce este armonios, estetic, frumos, dat fiind faptul că iubesc muzica. Astfel, acum doi ani, am început să frecventez cursurile de dans sportiv pentru adulți, doar ca hobby și pentru socializare. Treptat, mi-am dat seama că doresc să fac performanță și am început să mă antrenez la Clubul Sportiv Exclusive, din Oradea, avându-i ca antrenori pe Florin Culda și Oana Veszi. Am hotărât să folosesc orice îmi oferă viața pe moment. Mi-am dat seama că există întotdeauna un loc în lume pentru cei care sunt dispuși să-și dăruiască timpul, energia, creativitatea și angajamentul față de un scop. Amprenta unui campion este consistența și adevărata consistență este stabilită de obiceiurile noastre.
          Așadar, în cadrul Cupei Exclusive, ediția a II-a, am urcat pe podium, obținând locul 3 la categoria de vârstă 16-35 de ani, Standard. Dansurile cu care am concurat au fost Vals lent și Quickstep.
          Bucuria a fost enormă văzând că munca depusă a fost recompensată, dar s-a amplificat în momentul în care l-am întâlnit pe Mihai Petre, o persoană pe care am îndrăgit-o încă de când urmăream emisiunea „Românii au talent".
          De asemenea, dansurile învățate le integrez și în cadrul orelor de „Joc și mișcare" și ,,Muzică și mișcare", iar elevii mei reacționează fenomenal. Clasa a IV-a E, de la Școala Gimnazială „Dacia", abia așteaptă aceste ore, fiind și dovedit științific faptul că muzica și mișcarea produc miracole în viețile oamenilor.
          E minunat să realizezi lucruri pe care unii îți spun că nu le vei putea face niciodată! Emoțiile trăite în acest weekend nu pot fi descrise în cuvinte. Mă bucur că mi-am creat această oportunitate și am ieșit din zona de confort, aspirând către lucruri mai înalte.
          Doresc, pe această cale, să aduc un gând de mulțumire tuturor celor care mi-au fost alături și m-au susținut.
 
Ești minunată, Claudia, o campioană și o învingătoare!
Ești un model în toate pentru elevi și colegi! Muzica și sportul, mișcarea, dezvoltă intelectul în egală măsură, fortifică trăsăturile frumoase de voință și caracter, iar pentru un dascăl, acestea sunt cu atât mai prețioase, în completarea trofeului personal de competențe și atitudini remarcabile! Spuneai că ,,E  minunat să realizezi lucruri pe care unii îți spun că nu le vei putea face niciodată"! Pentru ei, acestea sunt miracole, iar pentru tine, probe de convins că poți, că ești puternică, o luptătoare și o învingătoare, cu tine însăți.
Încă un 10 cu felicitări! (OviDan)

Trimite email
luni, 16 noiembrie 2026 la 01:53:27 Ora standard a Europei de Est